Fie că vrei să consumi mai multe proteine, să ai mai multă energie, să trăiești mai mult sau să pierzi în greutate, există câte o dietă care pretinde că te poate ajuta să îți atingi scopul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Cu toții căutăm o soluție rapidă sau un „super-aliment minune” care să ne scutească de număratul caloriilor și de planificarea meselor – lucruri esențiale pentru îmbunătățirea obiceiurilor alimentare. Există și o mulțime de celebrități și influenceri care laudă anumite diete și le prezintă ca fiind cheia transformărilor lor corporale spectaculoase. Dar, potrivit bbcgoodfood.com, efectele – sau capacitatea de a menține astfel de regimuri – nu sunt întotdeauna de durată.
Pentru a te ajuta să faci diferența între fapte și mituri și să eviți „ingrediente secrete” sau planuri alimentare potențial periculoase, nutriționiștii îți împărtășesc părerile despre unele dintre cele mai populare diete la modă. De asemenea, îți oferă sfaturi despre cum să abordezi pierderea în greutate într-un mod conștient, fără a consuma, de exemplu, tone de suc de țelină sau supă de varză.
Dieta alcalină este nesusținută științific și poate duce la dezechilibre nutriționale
Dieta alcalină promovează consumul de alimente „alcaline”, precum fructe, legume, leguminoase și nuci, și reducerea alimentelor „acide” precum carnea, ouăle și alcoolul, cu scopul de a modifica nivelul pH-ului din corp.
„Încurajează consumul de fructe și legume și limitează alimentele procesate, dar corpul își reglează singur pH-ul, așa că premisa acestei diete este greșită. Poate duce la restricții alimentare inutile și dezechilibre nutriționale”, spune nutriționsta Eli Brecher, specializată în sănătatea intestinului.
Nutriționista Rosie Millen spune că „,ideea fundamentală potrivit căreia alimentele pot schimba semnificativ pH-ul sângelui nu este susținută științific. Corpul își menține în mod natural echilibrul pH-ului indiferent de dietă”.
Dieta cu supă de varză: scazi în greutate, dar pierzi apă, nu grăsime
Această dietă nu oferă prea multă varietate – presupune consumul exclusiv de supă de varză timp de o săptămână, cu câteva adaosuri limitate, precum fructe și lapte. Susținătorii spun că se pot pierde până la 4,5 kg în șapte zile, dar aceste afirmații nu sunt susținute de dovezi.
„Varza este cu siguranță nutritivă – este plină de vitamina C, fibre și antioxidanți care susțin sistemul imunitar și sănătatea digestive. Această dietă poate duce la o pierdere rapidă în greutate, dar este vorba în principal de apă, nu de grăsime.”, explică Rosie.
Mai mult, ea o consideră „mult prea restrictivă pentru a fi sustenabilă sau sănătoasă”.
„Privarea organismului de nutrienți esențiali, proteine și grăsimi sănătoase afectează funcționarea acestuia. Restricția extremă de calorii poate duce la pierdere de masă musculară, încetinirea metabolismului și deficiențe nutriționale. Iar după revenirea la alimentația normală, greutatea pierdută revine de obicei rapid, creând efectul frustrant de yo-yo”, spune Rosie.
Dieta HCG, neaprobată pentru pierderea în greutate
Cunoscută și sub numele de gonadotropină corionică umană, HCG este un hormon proteic produs în timpul sarcinii. Este hormonul care indică un test de sarcină pozitiv. Dar, în loc să rămâi însărcinată pentru a beneficia de efectele lui, dieta HCG presupune administrarea de injecții hormonale și un aport redus de doar 500 de calorii pe zi, pentru a obține o scădere rapidă în greutate (până la un kg pe zi, potrivit susținătorilor).
„Îmi este greu să găsesc avantaje reale ale acestei diete. Oamenii pierd în greutate din cauza restricției calorice extreme (500-800 calorii zilnic), nu datorită hormonului. Această restricție este nesigură și nesustenabilă. Poate duce la pierdere musculară, deficiențe nutriționale, calculi biliari și afectarea metabolismului. Suplimentele cu HCG nu au fost dovedite ca eficiente și nu sunt aprobate pentru pierderea în greutate”, avertizează Rosie.
Master Cleanse încetinește metabolismul și se pierde masă musculară
Se spune că Beyoncé ar fi urmat o variantă a „Master Cleanse” – care presupune consumul unui amestec de suc de lămâie, sirop de arțar, piper cayenne și apă – ceea ce a atras atenția multora.
„Poate duce la o scădere rapidă în greutate, dar din cauza restricției calorice extreme. Privarea corpului de nutrienți esențiali poate cauza pierdere musculară, oboseală, amețeli și încetinirea metabolismului – ceea ce face mai dificilă menținerea greutății pe termen lung”, spune Eli.
Dieta fără zahăr poate duce la deficite grave și o relație nesănătoasă cu mâncarea
Dacă simți că ai nevoie de ceva dulce după-amiaza, ai putea fi tentat(ă) să elimini complet zahărul – mai ales dacă asta te ajută să slăbești.
„Reducerea zahărului adăugat are beneficii reale pentru sănătate. Poate stabiliza glicemia, reduce inflamația, îmbunătăți sănătatea dentară și scădea riscul de boli cronice precum diabetul de tip 2 și bolile cardiovasculare”, spune Rosie.
Totuși, apar probleme când se elimină complet chiar și zaharurile naturale din fructe, legume sau lactate. „Acestea conțin nutrienți esențiali, fibre și antioxidanți. O dietă exagerat de strictă fără zahăr poate duce la deficiențe și la o relație nesănătoasă cu mâncarea. Cheia este echilibrul, nu eliminarea totală”, afirmă Rosie.
Dieta carnivoră poate crește riscul de boli de inimă și probleme digestive
Această dietă a câștigat popularitate datorită ideii că este o formă „naturală” de alimentație. Cunoscută și ca dieta omului cavernelor, recomandă eliminarea fructelor, legumelor, cerealelor, nucilor, semințelor și leguminoaselor, în favoarea cărnii, ouălor, fructelor de mare și unor produse lactate.
„Aportul ridicat de proteine și grăsimi poate ajuta la sațietate și scade consumul de alimente procesate. Dar lipsesc fibrele, vitaminele și antioxidanții din plante, iar dieta poate crește riscul de probleme digestive, boli de inimă și deficiențe nutriționale”, spune Eli.
Dieta cu suc de țelină exclude alimente nutritive și fibre
Pare atractivă – mai ales când bei un suc verde vibrant dimineața și te simți „sănătos” – dar consumul zilnic a 475 ml de suc de țelină, cum recomandă susținătorii, este destul de extrem.
„Țelina are beneficii nutriționale. Este hidratantă, săracă în calorii, bogată în vitaminele K și C, potasiu și antioxidanți. Dar nu este elixirul miraculos prezentat pe rețelele sociale. Dovezile științifice sunt limitate. În plus, consumul exagerat de suc înlocuiește alte alimente nutritive și elimină fibrele benefice”, spune Rosie.
Whole30 are efecte, dar nu te ajută să înveți moderația
Scopul Whole30 este identificarea alergiilor și sensibilităților, eliminând alimente precum cereale, lactate și zahăr timp de 30 de zile, apoi reintroducându-le treptat. Mulți o urmează și pentru pierderea în greutate.
„Whole30 are beneficii reale. Încurajează consumul de alimente integrale, neprocesate, și elimină alimente inflamatorii precum zahărul, lactatele, cerealele și alcoolul. Mulți raportează mai multă energie, somn mai bun, piele mai curată și mai puține balonări”, spune Rosie.
Totuși, Rosie avertizează: „Abordarea de tip „totul sau nimic” nu ajută la învățarea moderației și poate duce la o relație nesănătoasă cu mâncarea. De asemenea, elimină grupe alimentare sănătoase precum leguminoasele și cerealele integrale, bogate în nutrienți și fibre.”
Cum ar trebui să mănânc sănătos?
Dacă dietele la modă nu sunt cheia pierderii în greutate, ce recomandă nutriționiștii ca soluție durabilă pe termen lung?
Totul se reduce la o alimentație echilibrată, „bogată în alimente integrale, proteine slabe, grăsimi sănătoase și fibre”, combinată cu schimbări de stil de viață sustenabile, precum exerciții regulate și mâncat conștient, recomandă Eli.
Rosie adaugă: hidratarea, somnul de calitate, gestionarea stresului și consecvența sunt esențiale. „Adevărul este că aceste diete nu ne învață obiceiuri sustenabile. Cei mai mulți oameni au avut rezultate excelente pe termen lung atunci când s-au concentrat pe o dietă echilibrată și nutritivă, adaptată stilului lor de viață, nu împotriva lui”, explică Rosie.
