Cine nu s-a confruntat măcar o dată cu eterna problemă a sticlelor de lapte bătut, iaurt sau kefir? Deschizi recipientul, încerci să îndepărtezi dopul de plastic, iar acesta, cu o încăpățânare demnă de cauze mai nobile, refuză să se desprindă complet. Rămâne atârnat de marginea sticlei, iar prima înghițitură devine inevitabil un test de îndemânare și noroc.
În cel mai fericit scenariu, reușești să desfaci dopul doar cu un mic accident. În cel mai rău caz, laptele bătut îți stropește mâinile, fața sau, și mai grav, cămașa proaspăt îmbrăcată înainte de a pleca la birou. O scenă pe cât de frustrantă, pe atât de comună, care ridică o întrebare simplă: de ce sunt aceste capace atât de prost gândite?
Înțelegem – desigur! – motivele care au stat la baza acestui design. Capacele nu se desprind complet de sticlă pentru a nu ajunge în gropile de gunoi și pentru a nu polua, implicit. De fapt, cea mai mare parte a plasticului unei sticle de iaurt de băut este acumulată în dop. Este o soluție gândită pentru a fi mai sustenabilă, dar care, din păcate, ne pune în dificultate la fiecare utilizare.
Știu: veți spune că poți turna conținutul sticlei de iaurt într-un pahar sau într-o cană, dar… până la urmă de ce se cheamă „iaurt de băut”, dacă nu poate fi consumat în mașină, la birou sau într-un moment de pauză de la muncă? Plus că oricum, desfacerea dopului fără ca măcar o picătură să nu ajungă triumfător pe tricoul tău pare o misiune imposibilă.
Problema nu este doar una de design defectuos, ci și de lipsa de ergonomie. Teoretic, dopurile actuale ar trebui să fie mai sigure și mai ușor de utilizat. În realitate, ele se transformă într-o capcană. Odată ce încerci să consumi lichidul, acesta se prelinge fix pe marginea capacului, făcând ca fiecare înghițitură să fie un pericol iminent pentru hainele tale. Și, desigur, riști să te alegi cu o dâră albă pe bărbie, pe nas sau pe obraz.
Până când ambalajele vor ține cont și de realitatea consumatorilor, ne rămâne doar să ne exersăm răbdarea și avem mereu la îndemână un pachet de șervețel umede.