O țelină și două pâini. Nu e o listă de cumpărături, sunt trei modele de genți lansate de Moschino

Moschino geanta Sedano geanta Baguette geanta Rosetta foto: moschino.com

Sunt trei dintre noutățile casei de modă Moschino lansate la începutul acestui sezon și inspirate de interesul tot mai mare pentru universul food în general.

Dacă geata în formă de baguette și cea în formă de chiflă sunt ceva mai ușor de realizat, cea în formă de tulpină de telină Apio presupune o muncă de construcție, un oarece input ingineresc: frunzele și ramurile au o structură interioară metalică, pentru a le face resistente la acțiunea mecanică. Dat fiind că imită aproape la perfecțiune forma unei țeline Apio, cu tulpinile și frunzele ei flexibile, riscul ca aceste părți lungi să se îndoaie e implicit.

Și partea de accesorizare, dar și corpul propriu zis al genților sunt făcute dintr-un amestec de poliester cu poliuretan, pe sistem print. La fel ca și cele baguette și chiflă, realizate prin metoda print, din același tip de material.

Gențile sunt produse în sistem artizanal în Italia, elementele vegetale ale modelului care imită țelina fiind realizate în mai multe nuanțe de verde, pentru textură și volum.

Se numesc, simplu, Sedano, Baguette și Rosetta, după substantivele comune din limba italiană care denumesc cele trei alimente: țelina, pâinea de tip baghetă și cea în formă de chiflă, rosetta, una din formele cele mai întâlnite în Italia. Sedano costă 3700 euro, Baguette 995, iar Rosetta, 695.

Creațiile marchează debutul noului director creativ al casei Moschino, Adrian Appiolaza, și fac parte dintr-o colecție concepută pe ideea de hiperrealism. Este un trend care și-a făcut loc în ultimii ani – obiecte și accesorii vestimentare  care să semene până la a fi confundate cu obiecte din viața reală.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *