Nouă ambuscadă în Nigeria, cauzată de donațiile de alimente: Cel puţin 13 persoane au murit / Victimele au fost în majoritate femei şi copii care au fost călcaţi în picioare în timp ce mulţimea încerca să ajungă la cadouri precum orez, ulei şi bani

Nouă ambuscadă în Nigeria, cauzată de donațiile de alimente: Cel puţin 13 persoane au murit / Victimele au fost în majoritate femei şi copii care au fost călcaţi în picioare în timp ce mulţimea încerca să ajungă la cadouri precum orez, ulei şi bani
Sursa foto: X

Cel puţin 13 persoane au murit în două incidente care au avut loc sâmbătă în Nigeria, în timp ce mulţimile, în majoritate femei şi copii, se înghesuiau să primească ajutoare de caritate, au anunţat autorităţile de poliţie, transmite Agerpres.

În Abuja, capitala ţării, cel puţin 10 persoane au murit, inclusiv patru copii, şi multe altele au fost rănite când se înghesuiau să primească produse de caritate distribuite de Biserica Catolică Sfânta Treime din districtul Maitama, relatează Reuters.
În Okija din statul Anambra, în sud-estul ţării, la o acţiune similară organizată de un membru al comunităţii care a oferit cadouri precum orez, ulei şi bani, trei persoane au fost confirmate decedate, deşi martori oculari şi Amnesty International Nigeria au evaluat numărul deceselor la 20, cu mai mulţi răniţi.

Joi, cel puțin 32 de copii au murit într-un incident similar

În ambele incidente, victimele au fost în majoritate femei şi copii care au fost călcaţi în picioare în timp ce mulţimea încerca să ajungă la proviziile oferite.

- articolul continuă mai jos -
Joi, cel puţin 32 de persoane au murit într-un incident similar la un liceu islamic din Ibadan, capitala statului Oyo din sud-vestul Nigeriei.

Cea mai populată ţară din Africa se confruntă cu cea mai gravă criză a costului vieţii din ultimele decenii, deoarece reformele introduse de preşedintele Bola Tinubu au redus subvenţiile pentru electricitate şi combustibil, în timp ce devalorizarea a erodat valoarea monedei.

Inflaţia a crescut în noiembrie la 34,60% în termeni anuali, de la 33,88% în octombrie, marcând a treia creştere lunară consecutivă.

Într-o declaraţie făcută sâmbătă, Amnesty International Nigeria a afirmat că pentru mulţi nigerieni „a avea acasă orez obişnuit se transformă într-un lux”.

Grupul pentru drepturile omului cu sediul la Londra a îndemnat autorităţile să investigheze prompt, complet, independent şi transparent modul în care aceste evenimente caritabile au degenerat în dezastru.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă