Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, miercuri, noi măsuri de sprijin pentru producătorii agricoli afectaţi de seceră şi de efectele războiului din Ucraina, urmând ca Guvernul să aprobe sprijinul pentru cultivatorii de tomate, usturoi, cartofi şi subvenţionarea motorinei, transmite Agerpres.
„Adoptăm (…) noi măsuri de sprijin pentru producătorii agricoli afectaţi de secetă şi de efectele războiului din Ucraina. Le asigurăm sumele necesare pentru plata integrală, de această dată, a sprijinului financiar pentru cultivatorii de tomate, usturoi, cartofi şi pentru subvenţionarea accizei pentru motorina utilizată în agricultură”, a precizat Ciolacu, la începutul şedinţei de guvern. El a spus că va fi suplimentat bugetul Ministerului Agriculturii cu aproape 900 de milioane de lei.
„Le asigurăm antreprenorilor plata la timp şi fără sincope a ajutoarelor de stat prin programele IMM Plus. Este vorba de compensarea creşterii accizei la motorină, utilizată drept combustibil, şi ajutoarele acordate în contextul efectelor economice ale pandemiei. Pentru asta alocăm peste 250 de milioane de lei la Ministerul Finanţelor”, a menţionat premierul la începutul şedinţei Executivului.
Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.
Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.
Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți