Moscova denunță intenția UE de a impune taxe pentru cerealele rusești: „Consumatorii europeni vor avea de suferit”

cereale, grau, orz, porumb Sursa foto: Pixabay / andystrauss

Kremlinul denunță vineri planul Uniunii Europene (UE) de a folosi active ruse blocate în vederea înarmării Ucrainei și de a impune taxe cerealelor rusești – în prezent scutite de taxe – cu scopul de a priva Moscova de venituri prin care să-și finanțeze ofensiva împotriva Kievului, amenință cu represalii și dă asigurări că „consumatorii europeni vor suferi”, relatează AFP, citată de News.ro.

„Dacă aceste decizii (cu privire la active) sunt puse în aplicare, ele vor avea consecințe foarte grave asupra celor care le-au luat”, amenință purtătorul de cuvânt al președinției ruse, Dmitri Peskov.

„Consumatorii europeni vor avea de suferit”, dacă UE impune taxe produselor agricole rusești, în prezent scutite de la taxe vamale, amenință el.

Vezi detalii

Comisia Europeană (CE) a propus vineri să se impună taxe vamale „prohibitive” produselor agricole rusești importate în UE, scutite în prezent, spre marea nemulțumire a agricultorilor europeni, în vederea unei „secări” a veniturilor care permit Rusiei să-și finanțeze Războiul în Ucraina.

Cei 27, reuniți într-un summit la Bruxelles, au decis joi să meargă înainte cu un plan în vederea folosirii profitului activelor blocate ale Rusiei în UE în vederea înarmării Ucrainei.

„Suntem hotărâți să acționăm foarte rapid, pentru a putea folosi o parte a acestor bani în vederea susținerii Ucrainei”, a anunțat, într-o conferință de presă, președintele Consiliului European, Charles Michel.

Dobânda activelor în valoare de aproximativ 200 de miliarde de euro reprezintă între 2,5 și trei miliarde de euro pe an, potrivit șefului diplomației europene Josep Borrell, fonduri pe care europenii vor să le folosească.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *