Lidl își consolidează angajamentul în ceea ce privește protejarea mediului și își propune să ajungă la zero emisii (Net-Zero) până în 2050

Lidl_Climate Strategy

Lidl se angajează să ajungă o companie cu zero emisii (Net-Zero), ca urmare a unor noi obiective ambițioase în ceea ce privește protejarea mediului prin reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (emisii GES[1]) de pe lanțul de aprovizionare. Astfel, ca parte a strategiei sale internaționale de sustenabilitate, Lidl își consolidează încă o dată angajamentul față de practicile comerciale sustenabile și protejarea mediului. Până la acest moment, Lidl și-a redus deja cu 52% emisiile de gaze cu efect de seră la nivelul tuturor țărilor în care compania este prezentă, comparativ cu 2019.

Lidl, unul dintre cei mai mari smart discounteri din Europa, s-a angajat să atingă obiectivul Net-Zero, până în 2050, în toate domeniile sale de activitate și pe întreg lanțul de aprovizionare. Acest lucru înseamnă că Lidl își va reduce emisiile de gaze cu efect de seră cât mai aproape de zero posibil. Obiectivul de Net-Zero include și emisiile încadrate în Categoria 3[2], de pe tot lanțul de aprovizionare Lidl, în aval și în amonte, unde sunt generate mai mult de 90% din emisiile totale ale companiei.

Împreună pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră

Pentru a atinge obiectivul de Net-Zero, Lidl își extinde strategia în ceea ce privește protejarea mediului și include noi obiective concrete, aplicabile Categoriei 3 de emisii[3]. Astfel:

  • până în 2034, compania își propune să reducă cu până la 42,4% emisiile de gaze cu efect de seră provenite din agricultură, silvicultură și din folosirea altor tipuri de terenuri.
  • Lidl s-a angajat să reducă cu 35% emisiile sale din sectorul energetic și industrial în aceeași perioadă[4].

În acest scop, Lidl va colabora și mai îndeaproape cu partenerii și furnizorii săi. Compania și-a mobilizat cei mai mari furnizori, care sunt responsabili pentru 75% din emisiile legate de produse din Categoria 3 de emisii[5], să își seteze obiective de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2026, în conformitate cu inițiativa SBTi (Science Based Targets Initiative). SBTi este o inițiativă globală care sprijină companiile în stabilirea de obiective bazate pe știință pentru reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în conformitate cu cele mai recente date științifice privind clima. Lidl își sprijină furnizorii și facilitează atingerea acestor obiective prin măsuri adecvate.

Rezultatele obținute până în acest moment în ceea ce privește obiectivele pentru protejarea climei

Până în prezent, grupul Lidl a redus deja cu 52% emisiile sale operaționale de GES (Categoria 1 și Categoria 2[6]) comparativ cu 2019. La acest lucru au contribuit cu succes măsuri globale precum:

  • Fructele și legumele nu mai sunt transportate pe cale aeriană;
  • Creșterea numărului de magazine și depozite pe care sunt montate panouri fotovoltaice

Despre SBTi (Science Based Targets Initiative)

SBTi (Science Based Targets Initiative) adică obiectivele climatice bazate pe știință, pe care compania le urmărește începând cu 2020, sunt o componentă centrală a strategiei Lidl pentru protejarea climei. Lidl și-a dezvoltat propria strategie în ceea ce privește protejarea climei, cu obiective suplimentare, ca parte a strategiei companiilor din Grupul Schwarz. Obiectivele în ceea ce privește protejarea climei ale Lidl contribuie la obiectivele științifice ale companiilor din grupul Schwarz și se bazează pe metodele științifice ale SBTi. Grupul Schwarz s-a alăturat inițiativei în august 2020, pentru a contribui la atingerea obiectivului de 1,5 grade din Acordul de la Paris privind schimbările climatice.

Grupul Lidl acționează cu responsabilitate și contribuie la atingerea obiectivelor de la Paris privind protecția climei, ca parte a strategiei sale internaționale de sustenabilitate.

[1] Emisiile GES = emisii de gaze cu efect de seră

[2] Conform GHG Protocol.

[3] Conform GHG Protocol.

[4] Comparativ cu 2022 pentru fiecare caz.

[5] Conform GHG Protocol.

[6] Conform GHG Protocol.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *