România a vândut iranienilor ciocolată în valoare totală de 140.000 de euro, fiind pe locul 7 în clasamentul țărilor comunitare care vând ciocolată în republica islamică. Exporturile au crescut în perioada 2015-2916, valoarea acestora crescând de peste 10 ori față de perioada 2012 – 2015.
Germania este principalul furnizor din spațiul comunitar, valoarea exporturilor de ciocolată fiind în 2016, potrivit unui studiu european, 6.470.000 de euro.
Olandezii au exportat ciocolată în valoare de 3.510.000 de euro, urmați de polonezi, cu 3.040.000 de euro.
Italienii au încasat la rândul lor 1.690.000 de euro, iar belgienii 300.000. Austriecii, 180.000 de euro, lituanienii 9000 de euro, spaniolii 4000 de euro și francezii numai 2000 de euro.
Cele mai cunoscute branduri din industria ciocolatei prezente pe piața iraniană sunt Milka, Merci, Twix, Toblerone, Ritter sport, ELIT, LINDT, SNICKERS, BOUNTY, Mars, CADBURY, M&M, KITKAT, Galaxy, Kinder, Quality Street, and Nutella.
Aceste date reflectă tranzacții înregistrate, altfel, peste 80% din dulciurile și ciocolata care ajung pe piața iraniană sunt mărfuri de contrabandă.
Exporturile au scăzut însă după 2016, ajungând în 2018 la numai 6 milioane de euro, incluzând însă și valoarea exporturilor de produse de cofetărie și de înghețată.
Și Iranul exportă ciocolată pe piața europeană, dar valoarea totală a acestora este nesemnificativă. De pildă, România a importat de numai 2000 de euro. Luxemburg este principalul importator de ciocolată iraniană, dar valoarea acesteia nu sare de 31.000 de euro.
În 2018, Iranul a exportat în UE, ciocolată, produse de cofetărie și înghețată în valoare de 1 milion de euro, creștere semnificativă față de anii anteriori.
Cei mai cunoscuți producători sunt Parand Chocolate, Dadash Baradar Co și Rezvan Chocolate Co. Iranul este furnizor de ciocolată și produse de patiserie pentru Irak, Afganistan, Pakistan, Azerbaijan și Qatar, valoarea exporturilor ajungând la sute de milioane de dolari anual. Potrivit unui articol publicat anul trecut de un ziar iranian on line, cele mai importante destinații ale cicolatei iraniene ar fi Irakul și Afganistanul, dar ciocolata ar ajunge și în SUA, Japonia, Rusia și în țări din estul Europei.
credit foto pexeles.com/Marta Dzedyshko