Dana Pop este unul dintre cei mai importanți și activi specialiști din industria alimentară, membră în diferite jurii de specialitate la concursuri de produse alimentare, trainer autorizat pentru cursuri de degustători de vinuri, mezeluri, brânzeturi, cafea sau ulei de măsline. Este doctor inginer în biotehnologii alimentare, importator de vinuri și consultant pentru jucătorii din industria alimentară și cea de restauratie cărora le oferă know how de la proiectare tehnologică pentru fabrici de alimente, până la realizarea de conținut legal pentru etichete (DoctorAlimente.ro).
La invitația G4Food.ro, expertul a explicat cum trebuie să citim o etichetă a unui produs și cum să nu picăm în diferite capcane de marketing.
Reporter: Cum citim o etichetă și ce ar trebui să știm?
Dana Pop: Răspunsul cel mai pertinent este: Cu atenție! Și când spun aici atenție, mă gândesc la următoarele: mă uit la termenul de valabilitate, mai ales la produsele proaspete, ca să nu cumpăr un produs expirat.
Mă uit la gramaj, pe care ar trebui să-l văd încă de pe raft, adică în conformitate cu legislația europeană ar trebui scris pe fața ambalajului.
Dacă mă știu o persoană cu alergii, mă uit la lista de ingrediente și tot ceea ce văd scris cu litere îngroșate, sau cu litere mari, sau înclinate, sau subliniate reprezintă substanțe cu potențial alergenic.
De asemenea, mă uit la declarația nutrițională a produsului per 100 de grame, iar dacă este declarată per porție, este și mai bine. Dacă am probleme cu inima, mă feresc de produsele care au un conținut mai mare de 6 grame de sare la 100 de grame de produs finit, fiindcă 6 grame reprezintă cantitatea zilnică de sare pe care trebuie să o consume un adult obișnuit, cantitate pe care de cele mai multe ori o depășim.
Dacă am probleme de colesterol, mă uit la conținutul de acizi grași saturați care reprezintă componenta grăsimilor cu efect de agregare pe vasele de sânge. Dacă acest conținut reprezintă mai mult de jumătate din conținutul total de grăsimi, mă feresc să consum acest produs.
Dacă sunt la dietă, mă interesează conținutul total de glucide și de zaharuri. Mare atenție deoarece există produse pe care se declară că nu au zahăr adăugat, dar dacă privim în tabelul nutrițional, vom observa că acest produs are un anumit conținut de zaharuri care provine din materia primă.
Dacă vreau să fac mușchi, atunci mă interesează un produs cu densitate proteică cât mai mare și astfel aleg un produs care în tabelul nutrițional are o cantitate cât mai mare de proteine.
Dacă sunt gospodină și doresc să utilizez un produs alimentar într-o rețetă sau ca fel de mâncare, mă uit la modul de preparare, mai ales că acum au apărut pe piață o grămadă de produse semipreparate (vezi cașcaval pane, cartofi congelați prăjiți, lasagna etc).
Și nu în ultimul rând, mă uit la modul de depozitare al produsului alimentar, mod care trebuie declarat pe etichetă atât atunci când se află în ambalajul original nedesfăcut, cât și după desfacerea lui. Și atenție la conservele metalice care conțin produse alimentare, recomandarea producătorului ar trebui să fie: a se consuma imediat după deschidere. Acest lucru se datorează oxigenului care pătrunde în conserva metalică odată cu deschiderea ei și poate oxida substanța de lipire a părților metalice cu eliberarea, în timp de 24 de ore, a unor componente nesănătoase pentru corpul uman.
În cazul în care am de făcut o reclamație referitoare la un produs alimentar (de exemplu pentru că am găsit în interiorul unei pâini un inel de aur, care putea să ne spargă dinții), pot afla de pe etichetă detaliile producătorului pentru a-l contacta direct sau pentru a scrie Agenției Naționale pentru Protecția Consumatorului. În acest caz, mă uit și la numărul de lot al produsului alimentar ca să pot da toate detaliile.
Cam acestea sunt informațiile pe care le putem citi pe eticheta unui produs alimentar.
Reporter: Care sunt cele mai mari capcane de pe o etichetă?
Dana Pop: Capcanele de pe etichetele produselor alimentare sunt multe și se referă la modul în care aceste produse sunt promovate din punct de vedere marketing. Astfel avem nenumărate produse „naturale” fabricate în fabrici și uzine. De asemenea, avem beri artizanale fabricate cu adaos de sirop de glucoză, un ingredient alimentar obținut prin anii interbelici în fabrici asemănătoare celor de obținere a zahărului, deci 100% „artizanale”.
Alte exemple de capcane de marketing ar fi așa-numita „etichetă curată” în sensul că nu conține toate ingredientele cu număr E pe care îți dă voie legea aditivilor alimentari să le folosești, dar există alte ingrediente cu număr E utilizate și în aceste tipuri de produse.
Mai vedem scris pe unele produse „Fără zahăr adăugat” și dacă ne uităm în lista de ingrediente găsim ca ingredient laptele praf degresat, care conține 70% zaharuri, sub formă de lactoză.
Un alt exemplu de capcană ar fi produsele în eticheta cărora se declară pompos că nu conțin gelatină. Gelatina este un ingredient alimentar natural (se poate fabrica și acasă) obținut prin fierberea țesutului colagenic (piele, zgârciuri) de la animale și nu are număr E. Pe când așa-numita „gelatină vegetală”, un alt concept de marketing care mă face să râd, este fie: carboximetilceluloză (E466), hidroxipropilmetilceluloză (E464), hidroxipropilceluloză (E463) sau agar-agar (E406).
Dacă dorim să cumpărăm un produs alimentar fermentat, acesta ar fi bine să nu fie tratat termic prin pasteurizare sau prin iradiere, pentru creșterea termenului de valabilitate (vezi kombucha la sticlă cu termen de valabilitate câteva luni, bere nepasteurizată care stă pe raft la temperatura mediului ambiant, unele iaurturi cu fructe care pot fi depozitate 6 luni la temperatura mediului ambiant etc.).
Reporter: Tradițional, strămoșesc, de la mamaie ș.a.m.d., dar făcute în fabrică și cu ingrediente și tehnologii pe care bunica era clar că nu le avea…. Cum ne apărăm de fentele de marketing?
Dana Pop: Există câteva denumiri de origine ce apar pe etichetele unor produse alimentare, care au rol legal și care pot fi utilizate numai pentru acele produse care respectă o anumită schemă de certificare existentă atât la nivel de țară, cât și la nivel european. Utilizarea acestor sintagme rezultate din aplicarea schemelor de certificare este atent controlată de autorități și penalizată atunci când nu se respectă cerințele din caietele de sarcini.
Astfel, există așa-numitele produse tradiționale reprezentate de produsele alimentare fabricate pe teritoriul național pentru care se utilizează materii prime locale. Aceste produse nu au în compoziția lor aditivi alimentari și sunt fabricate după o rețetă tradițională, având un mod de producție și/sau de prelucrare și un procedeu tehnologic aplicat, în mod tradițional.
Legislația care reglementează utilizarea acestei denumiri pentru produsele alimentare din România este: Ordinul Ministrului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, al Ministrului Sănătății și al Președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor nr. 724/1.082/360/2013 privind atestarea produselor tradiționale, cu completările și modificările ulterioare. În baza acestui ordin, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, prin Direcția Generală Industria Alimentară, Serviciul Politici de Calitate, a emis un Ghid de bune practici privind atestarea produselor tradiționale. Astfel, orice produs tradițional comercializat cu această denumire în România trebuie să fie înscris în Registrul Național al produselor tradiționale care poate fi consultat pe site-ul MADR.
De asemenea, mai există la nivel național o altă schemă de certificare a unor produse românești fabricate după rețete consacrate, reglementată de ordinul comun MADR, MS și ANPC privind atestarea produselor alimentare obținute conform rețetelor consacrate românești. Pe eticheta acestor produse apare o siglă care poate fi ușor vizualizată. Produsele alimentare care au această siglă pe etichetă trebuie să fie înscrise în Registrul produselor fabricate după rețete consacrate românești la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Există ca schemă de certificare la noi în țară și termenul de Produs montan, care reprezintă termenul de calitate pentru un „produs de munte” realizat în zonele montane, cu condiții naturale dificile. Materiile prime și hrana animalelor trebuie să provină din aceleași regiuni montane, iar pentru produsele procesate fabricația trebuie să se realizeze în același areal.
Există, de asemenea, și scheme de recunoaștere a produselor alimentare de calitate certificate după denumiri de origine, la nivel european, după cum urmează:
- D.O.P. (denumire de origine protejată) – poate fi numele unei regiuni, al unui loc specific sau al unei țări, utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar care trebuie să fie: originar din această regiune, loc specific sau țară, iar materiile prime folosite, procesarea și prepararea trebuie să provină și să aibă loc numai în respectiva arie geografică definită.
- I.G.P. (indicație geografică protejată) – poate fi numele unei regiuni, al unui loc specific sau al unei țări, utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar care trebuie să fie: originar din această regiune, loc specific sau țară și să posede o calitate specifică, reputație sau alte caracteristici atribuite originii geografice respective. Aici însă, materiile prime folosite și anumite operații ale procesului de producție, cum ar fi ambalarea, congelarea, depozitarea etc., pot fi din afara ariei geografice definite.
- S.T.G. (specialitate tradițională garantată) – poate fi numele unei regiuni, al unui loc specific sau al unei țări, utilizat pentru descrierea unui produs agricol sau alimentar care trebuie să fie: originar din această regiune, loc specific sau țară și să posede o calitate specifică, reputație sau alte caracteristici atribuite originii geografice respective, iar materiile prime folosite și anumite operații ale procesului de producție, cum ar fi ambalarea, congelarea, depozitarea etc., pot fi din afara ariei geografice definite.
În România există 11 IGP-uri, oficial atribuite pentru produse alimentare și 1 singur produs DOP, oficial atribuit și de asemenea, 1 produs alimentar cu STG. Pentru vinuri există: un vin românesc cu IGP, oficial atribuit: Dealurile Satmarului (obținut în 2.07.2019) și 1 vin românesc cu DOP publicat: Însurăței (obținut în 25.04.2018). Bazele de date pot fi consultate pe site-urile CEE: food and agricultural products și e-Bacchus database.
Dar așa cum o pădure are și uscături există și așa-zisele fente de marketing și una mare de tot o observ la produsul cidru care, în România, are o denumire denaturată din cauza faptului că cei care au făcut legislația la vremea aceea nu știau despre ce produs este vorba.
Conform DEX, cidrul este o băutură alcoolică obținută prin fermentarea mustului (sucului) de mere și mai rar de pere sau de alte fructe. Adică nu conține apă, zahăr sau coloranți, sau arome, sau conservanți. În general, prin fermentația sucului de mere se poate obține un grad alcoolic de maxim 8% vol. alc., deci un cidru adevărat ar trebui să aibă aproape acest grad alcoolic. Orice „cidru” îmbuteliat cu 4-4,5% vol alcool sau mai puțin, este un produs diluat cu apă sau cu suc de mere, iar când ai și tot felul de alte ingrediente mai mult sau mai puțin naturale, produsul nu mai poate fi denumit în acest fel.
Și totuși observ cu stupoare că aceeași denumire se utilizează și la băuturile alcoolice pe bază de cidru, care conțin apă (de diluție), o anumită cantitate de cidru, astfel încât să se asigure gradul alcoolic și diverse arome, coloranți, zahăr sau sucuri de fructe, conservanți și dioxid de carbon. Denumirea de cidru este însă utilizată numai în reclame și pe eticheta din față (în limba engleză) ca și când ar fi o denumire comercială, în schimb dacă studiați cu atenție eticheta, veți observa că în fața listei de ingrediente se află scrisă denumirea legală a acestor produse care este: băutură alcoolică obținută cu adaos/din suc de mere și alte fructe.
Legea europeană a etichetării produselor alimentare precizează că orice produs alimentar vândut pe piața europeană nu trebuie să inducă cumpărătorul în eroare, în special în ceea ce privește caracteristicile produsului alimentar și în ceea ce privește natura, identitatea, proprietățile, compoziția, cantitatea, data durabilității minime, țara de origine sau locul de proveniență, metoda de fabricație sau producție, lucru nerespectat de anumite sortimente de „cidru”. Aceleași cerințe se aplică și publicității realizate asupra produselor alimentare, atât prin reclame TV, radio cât și scrise.
Acest lucru mi se pare nedrept față de un producător de cidru adevărat, care deși produsul lui se numește la fel, nu are apă adăugată și nici alți aditivi alimentari, dar bineînțeles că este mai scump.
Deci ca să ne ferim de fentele de marketing ar trebui să ne instruim mai bine.
Sursa foto: Djedzura | Dreamstime.com
