Sursa foto: Facebook / InGalera Toate acestea pot fi savurate cu una dintre numeroasele sticle de vin – roșu, alb, rosé, spumant din fiecare regiune a Italiei. Cei care s-au așezat la masă , la restaurantul deschis în închisoarea Bollate din Milano au lăudat bucătăria: “Excelent”. Personalul? “Amabil și bine informat”. Clienții sunt tratați cu mănuși albe, întâmpinați de un ospătar, care urmărește clienții cu politețe și atenție.
E vorba InGalera, început ca un proiect social în închisoarea Bollate din Milano a cărui poveste apare și într-un podcast pe Spotify, relatează Corriere della Sera.
Este singurul restaurant din Italia deschis publicului, care oferă locuri de muncă pentru deținuți. Scopul: să le permită acestora să învețe cultura muncii și pentru a le permite să se întoarcă în societate la sfârșitul pedepsei.
InGalera a apărut în născut în 2015 în urma solicitării unei agenții care oferă servicii de catering la care lucrau deținuți.
“În urmă cu 20 de ani am acceptat propunerea ‘indecentă’ a lui Lucia Castellano, directoarea de atunci a închisorii, care m-a determinat să înființez ABC La Sapienza in tavola “, explică Silvia Polleri , care este președinta agenției. <Doamnă, ați dori să deschideți o afacere de catering cu deținuți pe care să-i scoateți la muncă?>, m-a întrebat. Frumos, mi-am zis. Ieșeam din închisoare cu o escortă și mergeam, ca într-o misiune, să împărțim clipe de fericire unor oameni la banchete. Odată am luat un condamnat pentru jaf de bancă pentru a servi la mesele unei recepții bancare”, povestește ea.
În 2015, situația s-a inversat: “Eu am fost cea care a făcut o propunere conducerii: <Îmi permiteți să deschid un restaurant adevărat în interiorul închisorii, dar unul condus de deținuți și deschis publicului?>.
A fost un pariu, povestește ea. “Cel mai bun din viața mea, pentru că a fost rezultatul a douăzeci de ani de muncă pasionată”, subliniază Polleri. ”Dintr-o dată, m-am trezit conducând deținuți. Nu a fost un salt ușor. Dar provocarea a fost entuziasmantă. Am luat mănușa cu o singură condiție. Sau mai degrabă două: trebuia să fie doar pentru un an, timpul necesar pentru a aduce în închisoare tot echipamentul necesar. O misiune complicată, având în vedere că există reguli stricte pentru intrarea într-o închisoare. Dar am fost foarte clară asupra unui lucru: în realizarea proiectului, nu voiam ca alimentația noastră să fie una de milă. Și apoi am vrut ca activitatea să se transforme într-un adevărat loc de muncă, deci plătit în mod regulat, pentru fiecare deținut. O chestiune de demnitate”, spune ea.
Inaugurat în 2015, la parterul dormitoarelor gardienilor închisorii, într-un spațiu cu o capacitate de 50-70 de locuri, “InGalera” a servit de atunci aproximativ 100.000 de mese și a oferit de lucru pentru aproximativ o sută de deținuți cu vârste cuprinse între 30 și 50 de ani, la prânz și la cină.
”Chef-ul este profesionist și provine de la școala de gătit Almaa lui Gualtiero Marchesi, în timp ce în echipă mai sunt persoane care au avut experiență în domeniul prelucrării alimentelor, iar alții au început de la zero. Sarcinile de sală și de execuție a meniului încredințate sunt deținuților”, se arată în Ghidul Michelin care menționează restaurantul.
“Meniul este gurmand: printre cele mai populare feluri de mâncare pentru prânz se numără, cu titlu de exemplu, risotto al nero, moscardini alla luciana și praf de tarallo; fish and chips de ombrine in porchetta; bavareisa all’amaretto. Apoi urmează ravioli de dovleac cu unt de alune, guanciale și mostarda de mere; sos Cortefranca și pere Williams; parfait de kaki. Cina începe cu un tartar de ”Blonde d’Aquitaine”, ou, anșoa, capere, muștar, sos worchester. Se mai găsește pappardelle cu ragu de căprioară sau gnocchi cu polenta di storo pe cremă de gorgonzola, apoi se pot bucura de un file de vită în stil Voronoff cu morcovi à la parisienne.
Silvia Polleri, la 73 de ani, cu doi copii și trei nepoți, a trăit mai multe vieți: mai întâi a fost educatoare la o grădiniță, apoi a făcut muncă în folosul comunității în Uganda împreună cu soțul ei medic și cei doi copii, apoi a sprijinit familii aflate în dificultate în cele mai rele cartiere din Milano și, în cele din urmă, s-a reinventat în catering, prima ei dragoste.
“Gătesc de când aveam nouă ani. Adică de când bunica mea mi-a pus în mâini un kilogram de ghimbir de mărimea unui deget mare și mi-a spus: “Vrei să mi-i cureți, nanìn?”. O adevărată obsesie pentru mine, pentru că mâncarea este creativitate și oferă instrumentele necesare pentru a îmbunătăți viața. Această experiență m-a învățat că alimentația este un mediu foarte puternic: impune respectarea unor reguli, dar mai ales învață cum să primești. Primirea este cea mai înaltă funcție a ființei umane”, povestește ea.
”Când mă uit în sala de mese, ceea ce mă frapează cel mai mult este surpriza celor care iau masa: majoritatea nici măcar nu știau unde se află închisoarea. Acum se întorc acolo cu plăcere. Și cu certitudinea că aici se respiră un aer de libertate. Este o dublă renaștere: din greșeli și din prejudecăți”, încheie ea.
