Preparatele culinare „de Bihor”, meşterii populari şi artişti ai folclorului local vor fi aduşi împreună, în perioada 21 – 22 septembrie, în evenimentul „Gusturi şi tradiţii de Bihor”, ediţia a II-a, ce va avea loc în parcul Muzeului Ţării Crişurilor (MTC), transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat al MTC, scopul evenimentului din acest an este de a promova mâncarea tradiţională specifică Bihorului, bazată pe reţetele incluse în volumul „Reţete tradiţionale de Bihor”, lansat anul trecut la prima ediţie.
De asemenea, organizatorii evenimentului îşi propun să promoveze meşteşugurile şi meşterii încă activi din judeţul Bihor, producătorii locali, precum şi muzica şi dansurile specifice Ţării Crişurilor.
Programul celor două zile de weekend va fi cuprins între orele 13:00 şi 21:30. Reprezentaţiile artistice vor avea loc în cursul celor două seri, în intervalul 18:00 – 20:00.
„Evenimentul ‘Gusturi şi tradiţii de Bihor’ este o manifestare culturală ce aduce împreună bucătăria bihoreană, producători locali, meşteşugari şi artişti din judeţul Bihor, într-un efort comun de a valorifica şi promova tradiţiile gastronomice şi culturale ale judeţului nostru. Evenimentul contribuie, de asemenea, la conservarea şi promovarea patrimoniului cultural imaterial şi material bihorean”, se arată în comunicat.
„Gusturi şi Tradiţii de Bihor” are şi scopul de a încuraja restaurantele să includă în meniurile lor cât mai multe astfel de reţete locale şi de a crea un cadru de colaborare între producătorii locali şi sectorul HoReCa.
Anul trecut, tot în septembrie, a fost lansată publicaţia „Reţete tradiţionale de Bihor”, realizată din fonduri europene, prin proiect transfrontalier, care cuprinde 49 de preparate tradiţionale din judeţul Bihor, preparate româneşti, maghiare, slovace şi evreieşti, culese de la localnicii din satele bihorene.
În cele 150 de pagini, cu imagini color, sunt prezentate, în cinci capitole, reţete de plăcinte, gustări calde şi reci, supe din legume şi carne, feluri principale şi dulciuri şi foitaje.
Evenimentul este organizat de Muzeul Ţării Crişurilor Oradea – Complex Muzeal împreună cu Agenţia de Management al Destinaţiei Bihor (AMD Bihor) din subordinea Consiliului Judeţean Bihor, cu sprijinul Primăriei Municipiului Oradea şi Visit Oradea şi în parteneriat cu Agenţia de Dezvoltare Durabilă a judeţului Bihor, Centrul de Cultură al Judeţului Bihor, Teatrul de Stat Regina Maria şi Asociaţia “Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor”.