Gătitul, periculos în Thailanda: Femeie de 64 de ani, salvată după ce a fost strânsă timp de două ore în bucătăria sa de un șarpe constrictor de mari dimensiuni

femeie stransa de un piton in buacataria sa din thailanda Sursa foto: Kunyakit Thanawtchaikun

O femeie thailandeză în vârstă de 64 de ani, Arom Arunroj, a fost atacată de un piton de mari dimensiuni în timp ce își pregătea bucătăria pentru treburile de seară într-o casă de lângă Bangkok, transmite CBS News. La un moment dat a simțit o durere ascuțită și a observat un piton mare, lung de aproximativ 4-5 metri, care a mușcat-o, iar apoi s-a încolăcit în jurul trunchiului ei.

Șarpele constrictor a început să o strângă, făcându-i dificilă respirația. În ciuda eforturilor sale de a-l smulge prin apucarea capului, șarpele și-a accentuat strânsoarea.

Arom a fost prinsă de piton timp de aproximativ două ore. Strigătele ei de ajutor au rămas fără răspuns până când un vecin a trecut întâmplător pe acolo și a contactat autoritățile. Poliția și agenții de la controlul animalelor au găsit-o pe Arom epuizată, sprijinită de ușa bucătăriei, cu șarpele încă înfășurat în jurul ei. Polițiștii au folosit o rangă pentru a lovi șarpele în cap, până când acesta și-a dat drumul și s-a îndepărtat. Arom a suferit mai multe mușcături, dar a scăpat fără alte răni majore.

Piton reticulat (Sursa foto: Wikimedia Commons)

Întâlnirile cu șerpi sunt relativ frecvente în Thailanda, unde 26 de persoane au fost ucise de șerpi veninoși anul trecut, iar 12.000 de persoane au fost tratate pentru mușcături de șarpe în 2023.

Pitonii, în special pitonul reticulat, sunt cei mai mari șerpi din regiune, capabili să atingă lungimi de 10 metri și să cântărească până la 287 de kilograme. În timp ce pitonii mai mici se hrănesc de obicei cu mamifere mici, cei mai mari vânează prăzi mai mari, precum porci, căprioare și, ocazional, animale domestice.

În Thailanda șerpii, inclusiv pitonii, sunt mâncați de oameni, fiind considerați o delicatesă în anumite regiuni și culturi locale, în special zone rurale. Carnea de șarpe este apreciată pentru textura sa asemănătoare cu cea a puiului și este gătită în diverse moduri, de la supe la fripturi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *