Fanuc, robotul japonez programat de un inginer român să ridice baxuri de apă minerală/ ”E o concepție greșită la noi că robotul ia jobul omului. De fapt, robotul realizează un efort pe care muncitorii umani nu-l pot face” – Cătălin Bodeanu, inginer proiectant

Fanuc, robotul japonez programat de un inginer român să ridice baxuri de apă minerală/ ”E o concepție greșită la noi că robotul ia jobul omului. De fapt, robotul realizează un efort pe care muncitorii umani nu-l pot face” - Cătălin Bodeanu, inginer proiectant
foto G4Food

Vizitatorii de la Indagra 2024, ajunși în zona dedicată industriei alimentare, au avut ocazia să observe un braț robotic de culoare galbenă, care, închis într-o cușcă metalică, ridica și stivuia baxuri de apă minerală. 

”Este un robot marca Fanuc, din Japonia, care, datorită unei anumite aplicații, știe să paletizeze baxuri cu apă, baxuri cu făină sau alte produse rectangulare. Robotul este în România de peste 10 ani. Am instalat un astfel de robot, chiar tipul ăsta, într-o unitate de panificație, unde stivuiește navete, nu baxuri cu apă. L-au botezat Fănel, de la Fanuc”, a explicat pentru G4Food Cătălin Bodeanu, inginer proiectant la firma EuroDac Automation.

”Roboții unt importați din Japonia de o firmă din Cluj-Napoca, dar au nevoie de o programare suplimentară. Eu am creat aplicația ca să execute aceste mișcări. Când a ajuns la noi, la București, robotul era inert, nu putea executa nicio comandă. Are un soft propriu, dar punem și noi softul nostru, ca să poată fi mai ușor de utilizat de operatori. Îi mapăm semnalele și toate funcțiile și le punem pe ecranul nostru tactil de unde se poate opera mai ușor, se creează rețetele în funcție de produs. Robotul a ajuns în România exact cum îl vedeți aici, deja asamblat, cu controlerul de acolo, cu softul originar, cu telecomandă proprie. Noi am făcut programări mai aplicate” a mai precizat Cătălin Bodeanu.

- articolul continuă mai jos -
robot, japonia, industrie alimentara

foto G4Food

O parte a opiniei publice consideră că expansiunea roboților în zona industrială, inclusiv agroalimentară, conduce la concedierea masivă angajaților umani. Sigur, aceste temeri nu sunt chiar lipsite de temei, însă roboții sunt necesari și pentru un efort fizic pe care muncitorii nu-l pot asuma pentru o durată de timp mare. Totodată, roboții efectuează munci pentru care un antreprenor nu găsește mână de lucru.

”Poate ridica maxim 185 de kilograme. Este programat să lucreze 24/24 h, non-stop, așa e producția.  Fiecare fabrică ar trebui să aibă un robot. Nu este vorba că un robot înlocuiește un anumit număr de oameni, e vorba ce muncă sunt dispuși să facă oamenii. E o concepție greșită la noi că robotul ia jobul omului. De fapt, robotul realizează un efort pe care muncitorii umani nu-l pot face. Dacă știți pe cineva care vrea să ridice paleții aceștia cu baxuri de apă fără oprire să mă anunțați că îl angajăm. Cred că nimeni nu este dispus să ridice opt ore pe zi acești paleți”, a explicat inginerul român.

Prețul unui astfel de robot pornește de la 60.000 de euro și poate ajunge la peste 120.000 de euro, împreună cu alte piese adiacente și cu celula în interiorul căreia lucrează. 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă