Efecte ale crizei drojdiei din pandemie/A început să producă pâine cu maia de nevoie, iar acum are o mică afacere de succes/„Și când mergem în concediu ne luăm pâine cu noi, e singura pe care o putem mânca”

Teodora Barabș produce pâine cu maia Foto: g4Food

Pandemia a creat multe ciudățenii și multe dintre ele s-au perpetuat până azi. Dar pe lângă asta, situațiile limitative au stârnit imaginația unora și i-a obligat să se descurce cu ce au avut la îndemână. O astfel de situație a dus la deschiderea unei mici afaceri de familie care produce pâine cu maia și care are succes și azi și se pare că e în creștere.

Maramureșeanca Teodora Barabaș, mamă a doi copii, s-a lovit de aceeași problemă ca noi, toți, în pandemie: achiziționarea alimentelor. Pâinea, în special, fiind aliment de bază, a ridicat cele mai mari probleme.

A fost momentul în care multă lume a început să învețe să facă pâine, printre care și Teodora. Dar asta a generat o altă problemă: lipsa ingredientelor necesare pâinii, iar drojdia a fost cea mai mare problemă.

Numai că, românul e inventiv; așa se zice. Iar Teodora nu face excepție. „Am început să fac produse de panificație în 2020. Atunci a fost nebunia cu drojdia și nu se mai găsea, și am zis să încerc pâinea cu maia. Am vrut să fac pentru copii, să mănânce ceva sănătos”, începe ea.

Inspirație de la alții

Apoi a vizitat Suedia, unde a avut ocazia să vadă cât de bine organizați sunt micii producători și cât de bine își promovează produsele locale. „Și mi-am zis să încerc să fac și eu ceva, să vând în orașul nostru, în Tăuții Măgherăuș”, mai relatează ea.

La început a făcut pâine cu maia doar pentru familie, apoi a făcut și pentru prieteni, iar după un an se autoriza și avea deja o mică afacere. „În 2021 am făcut firma, logo-ul, ne-am autorizat. Și de atunci fac pâine cu maia. Am o brutărie artizanală, deocamdată doar eu mă ocup de tot procesul, iar soțul de livrări”, mai spune ea.

Clienții sunt fideli, în general sunt aceiași care au venit de la bun început. „Sunt deja îndrăgostiți de pâinea asta și nu mai acceptă să mănânce altă pâine. Și nici noi nu mai putem mânca altă pâine. Și când mergem în vacanță, ne luăm pâine cu noi. Nu ne mai place alta, nu are gust pentru noi”, mai explică ea.

Avantaje și dezavantaje

Avantajele pâinii cu maia sunt deja cunoscute, dar există și dezavantaje. „Problema este că, deși e cu maia și e sănătoasă, trebuie să avem grijă că îngrașă. Ar trebui consumată în cantitate mică. Și de preferat integrală sau cu secară”, mai recomandă ea.

Produsele ei sunt de diferite tipuri, printre care pâine cu secară și mix de opt semințe, pâine cu făină integrală și cu hrișcă, pe care o recomandă celor cu diabet. „Avem și fără gluten, făcută cu mei, hrișcă și orez, plus semințe de psilium și de in”, mai detaliază Teodora.

Prețurile variază de la 9 lei cea din făină albă, la 25 de lei, cea fără gluten.

Și, cel mai interesant lucru, face parte din grupul „Roade de oraș” constituit pe rețelele sociale, unde primește comenzile și se întâlnește cu clienții o dată pe săptămână pentru livrare.

 

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *