Într-un colț liniștit al orașului Zaragoza, o bucătărie românească își deschide ușile zilnic nu doar pentru familie și prieteni, ci pentru o întreagă comunitate online de aproape 40.000 de urmăritori. Florina Gogea, cunoscută sub numele de „Flory în Bucătărie”, aduce gustul copilăriei în farfuriile celor plecați din țară și reînvie tradiții culinare românești prin rețete simple, naturale și încărcate de nostalgie.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
De la pandemie la pasiune: începuturile unui canal culinar
Povestea canalului „Flory în Bucătărie” a început în timpul pandemiei, într-un moment în care timpul petrecut acasă a devenit o oportunitate pentru redescoperirea pasiunilor. „Dacă mă lași în bucătărie de dimineață până seara, sunt cea mai fericită”, spune Florina cu un zâmbet larg. Prima rețetă filmată și publicată a fost o plăcintă cu brânză, cozi de ceapă verde și mărar. De acolo, totul a prins gust: vizualizările au crescut, iar urmăritorii au început să ceară mai multe rețete, dar și… comenzi (cei din zonă, prieteni sau vecini, dornici de un cozonac românesc ca la mama acasă).
Ce a urmat? Cozonaci, torturi, cornulețe, plăcinte – toate preparate în casă, cu aceeași grijă ca pentru propria familie. „De Crăciun și de Paști, abia fac față comenzilor de la românii din Zaragoza. Vin cu dorul de acasă și îl așează pe masă sub formă de cozonac.”
O comunitate crescută organic
Florina nu s-a transformat peste noapte în influencer culinar. Succesul ei se bazează pe autenticitate: „Sunt exact cum mă vedeți în bucătărie. Nu mă aranjez special pentru filmări. Cu cât ești mai natural și vorbești pe înțelesul tuturor, cu atât ești mai aproape de oameni”. Împreună cu fiica ei, care se ocupă de partea tehnică (filmare, montaj, postare), Florina creează conținut scurt, eficient și delicios. Reel-urile de 2-3 minute sunt preferatele publicului – mai ales cele cu cozonaci, unde o rețetă a ajuns la aproape un milion de vizualizări.
Din suflet pentru vecini și prieteni
Deși nu face livrări sau catering în sens clasic, Florina pregătește des mâncare pentru prieteni, vecini sau membri ai comunității. „O fată mi-a zis că, atunci când a dus cozonacul acasă, a simțit că s-a întors în bucătăria mamei. A fost cel mai frumos compliment”. Preferatele românilor sunt dulciurile: cozonaci, torturi, plăcinte cu brânză și stafide. Spaniolii sunt mai reticenți – deși, uneori, o sarma bine făcută sau o piftie îi cucerește.
Ce și cum mănâncă românii în diaspora
În opinia Florinei, comportamentul alimentar al românilor s-a schimbat: „Nu mai stăm în bucătărie toată ziua ca acasă. Acum, se gătește rapid – o fasole verde cu doi cartofi și un piept de pui. Rar mai faci o oală de sarmale sau o ciorbă ca la mama.” Tocmai de aceea, ea simte că misiunea ei este și una culturală: să păstreze vie bucătăria românească în diaspora.
Un gust care, pentru ea, înseamnă „acasă”? Ciorba de perișoare, acrită cu borș, servită cu ardei iute – „mirosul ei umple casa și sufletul”, spune Florina.
O grădină urbană cu aromă de România
Pe lângă bucătărie, Florina își împarte timpul și între răsaduri, în mica ei grădină urbană de 100 de metri pătrați. Acolo cultivă roșii (inclusiv soiuri românești), castraveți, vinete, ardei, morcovi și leuștean – „un rând mare, stufos, adus cu drag de acasă.” E felul ei de a păstra gustul autentic și a se simți mai aproape de copilăria din România.
Visuri pentru mai departe
Fiica ei i-a promis că, la 100.000 de urmăritori, îi va construi o bucătărie profesională, „ca un studio culinar”, în care Florina să gătească, să filmeze și să inspire și mai mulți oameni. „Sper să ajung acolo. Nu fac asta pentru bani, ci pentru bucuria de a împărtăși gusturi care nu se uită.”
Până atunci, „La Flory în Bucătărie” rămâne un colț cald de Românie în Zaragoza – unde fiecare cozonac spune o poveste, iar fiecare ciorbă e o punte între lumi.
Mai jos puteți citi trascrierea completă a interviului
Ioana Costescu: Florina, povestește-ne cum a început totul. Cum ai ajuns să gătești pentru alții și să-ți faci un canal de YouTube?
Florina Gogea: Sincer, mereu mi-a plăcut să stau în bucătărie. Dacă mă lași acolo de dimineață până seara, nu mă plictisesc. Sunt cea mai fericită în bucătărie! Povestea a început în pandemie, când nu prea aveai ce face. M-am gândit: „Hai să fac ceva să-mi ocup timpul” și am urcat prima rețetă – o plăcintă cu brânză, cozi de ceapă verde și mărar. A fost bine primită, și apoi au venit sărbătorile… și m-am pus pe cozonaci. Am filmat, am postat, și au început să vină și comenzile – de la cunoștințe, prieteni…
IC: Ai o comunitate mare acum, aproape 40.000 de urmăritori pe rețelele sociale. Cum s-a transformat totul într-o activitate constantă?
FG: A fost ceva natural. Am pus prima rețetă, apoi încă una… și am văzut că lumea reacționează, vizionează, comentează. Așa am continuat. Îmi place să încerc rețete noi și, dacă îmi ies bine, le împărtășesc. Uneori clienții îmi cer direct produse – cozonaci, torturi, cornulețe, plăcinte cu brânză și stafide… dar cei mai mulți sunt români. Spaniolii, doar ocazional, mai ales de sărbători.
IC: Care este rețeta ta „vedetă”, cea mai apreciată?
FG: Cozonacul. O rețetă de cozonac a ajuns la aproape un milion de vizualizări. E simplă, dar prinde foarte bine. Îți spun sincer, mirosul de cozonac e ceva ce nu se uită. O fată mi-a zis că atunci când a dus cozonacul acasă și l-a pus pe masă, și-a amintit instant de copilărie, de casa părintească. Ăsta e cel mai frumos compliment primit.
IC: Cum arată procesul tău de creație digitală? Postezi singură? Filmezi?
FG: Eu sunt cu mâna de lucru. Fata mea se ocupă de partea tehnică: filmează, montează, postează. Eu doar gătesc și vorbesc. Rețetele video scurte merg cel mai bine – reel-urile de 2-3 minute. Lumea nu mai are răbdare să urmărească rețete lungi. Dar dacă cineva vrea detalii, îl trimit la rețeta completă de pe YouTube.
IC: Ce fel de mâncăruri românești le plac spaniolilor?
FG: Am dus sarmale la câteva familii. Reacțiile au fost mixte. Unora le-a plăcut, alții au zis că sunt „cam grele” – nu le-a căzut bine combinația de orez, carne și varză. Dar în general au fost curioși și bucuroși să încerce. Cei mai fideli clienți rămân tot românii.
IC: Cum ți se pare că mănâncă românii din Zaragoza? Se păstrează tradițiile?
FG: Nu prea. Mulți s-au schimbat. Nu se mai gătește ca acasă, nu mai vezi oale de ciorbă sau tăvi de sarmale ca înainte. Lumea preferă ceva rapid – o fasole verde cu doi cartofi și un piept de pui la tigaie. Se mănâncă mai „ușor”, mai pe fugă. Poate și pentru că timpul nu mai ajunge…
IC: Ai și o mică grădină urbană, nu? Ce cultivi?
FG: Da, am o grădină de vreo 100 de metri pătrați. Cultiv tot ce se poate: roșii – am încercat toate soiurile, castraveți, vinete, ardei, morcovi. Dar roșia preferată rămâne cea rotundă, mică, zemoasă, ca în copilărie. Am și leuștean, mărar – semințele mi le trimit de acasă. Mă simt exact ca în grădina de la țară.
IC: Ce ți-ai dori să realizezi în viitor cu „Flori în Bucătărie”?
FG: Fata mea mi-a spus că, dacă ajung la 100.000 de urmăritori, îmi face o bucătărie adevărată, cu spațiu de lucru și filmare. Un studio culinar. Ar fi visul meu! Dar până atunci, continui cu ce pot, cum pot. Nu fac asta pentru bani. O fac din bucurie, pentru mine și pentru ceilalți.
IC: Dacă ar fi să transmiți un singur gust românesc tuturor urmăritorilor tăi, care ar fi?
FG: Ciorba de perișoare, acră cu borș, cu un ardei iute lângă. Am făcut-o la o zi onomastică, a fost nemaipomenită, cu casa plină. E gustul pe care l-aș da tuturor, ca să-și aducă aminte de acasă.
Transcrierea interviului a fost realizată cu Vatis Tech.
Proiectul de la Sarmale la Tapas este susținut de Ambasada Regatului Spaniei în România.
Montaj video: Sergiu Ioana.
Mă bucur mult că ai succes in bucătărie: ești o bucătăreasă excelentă și ai numai rețete bune!te recomand tuturor!