Dâmboviţa: Număr în creştere al celor care se prezintă la Spitalul Judeţean Târgovişte cu intoxicaţii provocate de ciuperci

Piața mondială a ciupercilor a ajuns la 50 de miliarde de dolari și ar putea atinge peste 100 de miliarde de dolari, în 2030 foto: freepik.com

Medicii de la Spitalul judeţean Târgovişte trag un semnal de alarmă cu privire la creşterea numărului de persoane care se prezintă la urgenţe cu intoxicaţii accidentale cu ciuperci, se arată într-un comunicat al spitalului, transmite Agerpres.

„În cursul zilelor de 6-7 octombrie s-au prezentat nu mai puţin de 15 cazuri cu intoxicaţie acută cu ciuperci otrăvitoare, în 8 octombrie s-au înregistrat 5 cazuri, în 9 octombrie 2 cazuri, iar în 11 octombrie 5 cazuri. Incidenţa prezentărilor din această cauză este într-o continuă creştere în ultimele două săptămâni, simptomatologia fiind polimorfă, de la forme uşoare până la unele forme grave la care s-a impus spitalizare”, se precizează în comunicatul Spitalului Judeţean Târgovişte.

Conform sursei citate, ciupercile necomestibile se pot confunda uşor cu cele comestibile, de aceea se impune o mare atenţie în culegerea lor, întrucât ciupercile necomestibile conţin toxine ce pot fi fatale organismului. Medicii atrag atenţia că prin ingerarea ciupercilor otrăvitoare pot să apară tulburări digestive (vărsături, scaune diareice, deshidratare), tulburări cardiovasculare (bradicardie, hipotensiune arterială, colaps cardiovascular), neurologice (stare confuzională, delir, convulsii, comă) în unele cazuri putând surveni decesul.

Toxicitatea ciupercilor nu dispare prin prelucrare

Toxicitatea ciupercilor otrăvitoare nu poate fi redusă prin fierbere, uscare sau macerare în oţet. De asemenea, îndepărtarea cuticulei nu diminuează toxicitatea. Efectele apărute în organism depind de caracteristicile toxinei, de cantitatea ingerată, de momentul recoltării (sunt ciuperci tinere care prezintă toxicitate mai mare decât cele bătrâne), de modul de preparare termic, de particularităţile consumatorilor (afecţiuni somatice asociate, teren alergic). Se recomandă consumul de ciuperci achiziţionate din locuri avizate şi evitarea consumului de ciuperci crude, mai informează Spitalul Judeţean Târgovişte.

În cazul în care o persoană prezintă unul sau mai multe simptome (diaree, vărsături, greaţă, ameţeli, tulburări de vedere) se impune prezentarea de urgenţă la spital. Medicii de la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Târgovişte mai spun că simptomele apar în primele 12 ore de la consum, iar starea se poate altera rapid, cu consecinţe grave, tulburări digestive severe, cu deshidratare, afectarea ficatului, afectarea rinichilor, tulburări neurologice sau chiar deces.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *