Un curry de năut, linte sau fasole poate fi mereu o idee salvatoare când vrem să facem ceva de mâncare dacă vrem să ținem post dar fără a renunța la gust și arome. Condimentele ne vin mereu în ajutor, și cu cât mai multe și amestecate, dar, atenție, bine dozate, cu atât mai plăcut și satisfăcător rezultatul final.
Propunerea de azi vine din gastronomia indiană, mai precis din marea regiune Punjab, unde rata de persoane cu colesterolul mare, rezultă din cercetări, este una dintre cele mai reduse. Una dintre ipotezele de lucru în studiu este stilul alimentar preponderent vegetarian, în care domină leguminoasele combinate cu orez, gătite cu multe condimente.
Rețeta de mai jos poartă numele de chana masala, și în realitate nu este altceva decât ceea ce am numi mâncare de năut, ca și cum ar fi o mâncare de cartofi. Doar că foarte condimentată. Pentru a grăbi prepararea, putem folosi năut pre fiert din conserve. Iar dacă, în schimb, vrem să economisim bani și energie, putem fierbe noi singuri năutul – pe același principiu cu fasolea, ținând boabele în apă timp de 24h înainte. E foarte simplu, iar folosind o oală sub presiune devine mult mai rapid.
Ingrediente pentru 4 porții
600 g năut prefiert
500 g roșii proaspete sau din conservă sau suc de roșii
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
1 ceapă mare
2 căței de usturoi
1 bucățică de ghimbir proaspătă de câțiva cm lungime
amestec de condimente: curcuma, semințe de coriandru, chimen, paprika dulce și picantă, piper, scorțișoară, cuișoare (împreună alcătuiesc un amestec numit garam masala)
sare, ulei
Procedeu
Se curăță și taie mărunt roșiile.
Se curăță ceapa, usturoiul și ghimbirul și se toacă mărunt, ideal ar fi să le aduce la forma de pastă, cu un blender.
Într-o tigaie încăpătoare, cu câteva linguri de ulei vegetal pe care îl încălzim la foc mediu adăugăm amestecul de ceapă, usturoi și ghimbir, împreună cu condimentele.
Se amestecă bine învârtind în tigaie cu o lingură de lemn, până începem să simțim aromele în aer.
Adăugăm acum roșiile mărunțite, sau sucul de roșii, în lipsa lor, și le gătim circa 10 minute la foc mic.
Acum este momentul când adăugăm boabele de năut prefierte, lăsând totul să fiarbă la foc mic încă un sfert de oră.
Când e gata, completăm cu pătrunjel sau, dacă e să urmăm preparatul original, coriandru proaspăt – are o aromă care nu tuturor place dar e și mai greu de găsit în comerț în stare proaspătă.
Este o mâncare complet vegetală dar plină de arome. Se servește caldă, cu orez simplu sau lipie.
Citește și: https://g4food.ro/pui-tandoori-masala-retata-traditionala-indiana-la-cuptor/