Rețeta longevității în satele Spaniei: Ce fac autoritățile pentru a îmbunătăți calitatea vieții bătrânilor din zonele rurale

Spania, agricultură, inovații, climă Sursa foto: Pexels

Care este prima imagine care vă vine în minte atunci când vine vorba de bătrânii de la sate? Foarte probabil o ființă mărunțică, cu o privire tristă și câteva legături de pătrunjel și fire de ceapă pe o pătură la marginea unei piețe de la oraș. Ca să parafrazăm titlul unui film de succes, nu pare să existe viață bună pentru bătrâni. Asta în condițiile în care, pe fundalul reducerii simțitoare a numărului de nașteri, proporția celor în vârstă – în mediul urban, dar mai ales în mediul rural – crește exponențial. Și aici nu vorbim numai de România.

În 2023, numărul celor care trecuseră de 80 de ani reprezenta 6,4% din totalul locuitorilor Comunității Madrid. Iar prognozele anticipează că procentul va ajunge la 8,2% până în 2037. Iar la nivel național, statisticile spaniole spun că procentajul celor de peste 65 de ani din totalul populației va crește, de la 20,1% cât este în prezent, la 30,4% până în 2050.

Sate îmbătrânite sau pustii

Satele din interiorul Spaniei, care nu au norocul să fie în vecinătatea marilor orașe sau în zone de interes turistic, se confruntă cu două fenomene majore. Unul este cel cunoscut și la noi, al îmbătrânirii populației rurale, despre care Teresa Lopez, președinta Federației Asociațiilor Femeilor din Mediul Rural (Fademur), îl caracterizează ca fiind „una dintre provocările cele mai semnificative cu care se confruntă Spania zilelor noastre, acesta fiind deosebit de evident în satele Comunității Madrid”.

Pentru cine nu știe, Spania este un stat federal, împărțit în Comunități autonome, care au capitală, guvern și parlament propriu. Comunitatea Autonomă Madrid nu este nici pe departe cea mai mare ca suprafață, dar este una dintre cele mai populate.

Un alt fenomen îngrijorător în spațiul iberic este depopularea satelor, pe care media îl numește España Vacía (Spania pustie).

Ca urmare, mediul rural se confruntă cu o cerere crescândă de asistență medicală și socială pentru persoane vârstnice, dar și cu un fenomen de izolare și o lipsă de servicii adecvate sanitare și sociale.

(articolul continuă mai jos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:


De exemplu, în urmă cu vreo trei ani, locuitorii vârstnici din mediul rural s-au organizat pentru a reclama lipsa accesului la servicii bancare. Odată cu digitalizarea operațiunilor bancare, aceste instituții au considerat nerentabile filialele și sucursalele din satele mici și le-au închis. Bătrânii s-au trezit dintr-o dată privați de posibilitatea de a-și folosi banii, fie pentru că le era greu să folosească aplicațiile online ale băncilor, fie pentru că erau prea complicate, fie pentru că nu aveau sau nu știau cum să folosească smartphone-ul sau – și asta este o situație destul de des întâlnită în mediul rural spaniol – nu aveau internet sau semnal la telefonul mobil.

Exasperați de imposibilitatea de a-și folosi banii pentru care au muncit o viață, oamenii au format chiar și o mișcare și un hashtag în mediul online: #soyjubiladonoidiota (sunt pensionar, nu idiot). Așa au apărut băncile mobile – caravane auto amenajate ca mici oficii bancare, trimise o dată sau de două ori pe săptămână în aceste sate pentru ca oamenii să își poată rezolva necesitățile financiare.

Din păcate, sfera problemelor cu care se confruntă această categorie socială este mult mai extinsă și mai profundă. Și, deși există o acoperire publică, cei de la Fademur amintesc că este esențial să se extindă serviciile și resursele, precum și să se dezvolte programe specifice care să abordeze aceste nevoi, adaptate particularităților teritoriale și care să promoveze autonomia persoanelor vârstnice și să le recunoască importanța în societate.

„Bienenvejeciendo”, programul care-și propune să identifice soluții

Termenul „Bienenvejeciendo” este un joc de cuvinte în limba spaniolă, combinând cuvântul „abeja” (albină) cu „envejeciendo” (îmbătrânind). Astfel, „Bienenvejeciendo” poate fi tradus ca „Îmbătrânind ca albinele” sau „Îmbătrânire activă și sănătoasă”, în funcție de context.

Acest concept este asociat cu un proiect al FADEMUR, intitulat „Cuidándonos para un futuro mejor. Bienenvejeciendo. Envejecimiento activo y saludable” (Să avem grijă de noi pentru un viitor mai bun. Să îmbătrânim ca albinele. Să îmbătrânim sănătos și activ).

Scopul acestui proiect este de a promova o îmbătrânire activă și sănătoasă în rândul persoanelor vârstnice din mediul rural, în special în Comunitatea Madridului. Activitățile includ ateliere de mindfulness, risoterapie, exerciții fizice, educație pentru sănătate și crearea unor rețele locale de sprijin pentru seniori. Nu lipsesc nici atelierele unde oamenii învață cum să mănânce sănătos și gustos, dar mai ales adaptat vârstei.

Ținta acestui an – satele cu mai puțin de 5.000 de locuitori

Bazându-se pe faptul că au reușit să-și creeze o rețea de voluntari din medii profesionale diferite și bine răspândiți în țară, Fademur își propune ca în 2025 să se adreseze vârstnicilor din satele mici și depopulate.

Federația își propune organizarea de ateliere prezențiale, dar și online, pe teme care să vină în întâmpinarea scopului organismului: să îmbătrânim sănătos și activ.

Trăitorii în etate din aceste localități vor putea să se familiarizeze cu modalități de alimentație sănătoasă și bunăstare fizică și mentală, dar și de implicare socială sau competențe digitale.

Astfel, în cadrul acestui demers de încurajare a îmbătrânirii active, în secțiunea „Alimentație sănătoasă și bunăstare fizică și mentală”, sunt oferite „Atelierul de alimentație sănătoasă”, „Atelierul de bunăstare fizică” și „Atelierul de bunăstare emoțională”. În cadrul secțiunii „Participare socială” se regăsesc ateliere care au ca obiectiv promovarea participării active a persoanelor vârstnice în comunitate, încurajând integrarea acestora, consolidând legăturile comunitare și îmbunătățindu-le starea de bine. Iar în cadrul secțiunii „Instrumente digitale” vor fi oferite ateliere care facilitează dezvoltarea competențelor digitale, pentru a reduce decalajul digital, oferind cunoștințe despre dispozitivele pe care le dețin, învățarea utilizării aplicațiilor, folosirea rețelelor sociale, apelurilor video, siguranța pe internet și gestionarea activităților cotidiene, care să le permită accesul mai facil și eliminarea barierelor digitale pentru persoanele în vârstă.

Aceste ateliere, pe lângă transmiterea de informații, permit educarea persoanelor vârstnice cu privire la diferitele domenii și servicii la care pot avea acces, oferindu-le îndrumare cu privire la tipul de specialist care le poate oferi ajutor în funcție de nevoile lor specifice.

Prin prioritizarea colaborării cu specialiști locali, cei de la Fademur „promovează crearea unor rețele de sprijin accesibile și de încredere în cadrul comunității, încurajând astfel echitatea în accesul la resurse.”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *