Sursa foto: Pexels
Castravetele, cunoscut sub denumirea științifică Cucumis sativus, este o legumă populară și versatilă, folosită în diverse bucătării din întreaga lume. De-a lungul mileniilor, castravetele a fost cultivat și consumat în numeroase culturi, devenind un aliment esențial datorită gustului său răcoritor și beneficiilor sale nutriționale.
Din punct de vedere științific, rezultatul polenizării plantei de castravete este un fruct. Clasificarea acesteia ca legumă, ca și în cazul tomatelor și a dovlecelului, de exemplu, este arbitrară și se bazează în principal pe folosirea acestuia în bucătărie.
Originile castravetelui
Își are originea în India de Vest și în regiunile sudice ale munților Himalaya, unde a fost cultivat pentru prima dată acum mai bine de 3.000 de ani. A fost menționat în textele sanscrite și a fost apreciat pentru proprietățile sale răcoritoare și hidratante într-un climat cald și uscat.
Din India, castravetele s-a răspândit în Mesopotamia și Egiptul Antic. În Egipt erau atât de apreciați încât au fost cultivați în grădinile regale și apreciați de faraoni. Hieroglifele egiptene îi menționează ca fiind o legumă importantă în dieta lor, fiind adesea consumat alături de ceapă și usturoi.
Castravetele a ajuns în Grecia Antică în jurul secolului al VI-lea î.Hr. și ulterior în Imperiul Roman. Grecii și romanii au dezvoltat tehnici de cultivare avansate și au răspândit leguma în întreaga Europă. În Roma, castravetele era atât de popular încât împăratul Tiberius cerea să aibă castraveți pe tot parcursul anului, folosind sere primitive pentru a asigura disponibilitatea continuă a legumei. În timpul Evului Mediu, a continuat să fie cultivat în Europa, în special în Spania și Italia. A fost adus în Franța și Anglia în secolul al IX-lea, unde a devenit un ingredient comun în grădinile medievale. Castravetele a ajuns în Lumea Nouă odată cu exploratorii europeni. În secolul al XVI-lea, a fost introdus în America de Nord, unde a fost rapid adoptat de populațiile indigene și coloniști datorită ușurinței de cultivare și versatilității în bucătărie.
Când este atestat castravetele în România
Călugării din mănăstiri au jucat un rol important în răspândirea și cultivarea castravetelui, deoarece aceștia păstrau și îmbunătățeau cunoștințele despre agricultură și horticultură. Pe măsură ce comerțul și explorările au crescut, castravetele a ajuns în Europa Centrală și de Est, inclusiv în teritoriile ce formează astăzi România. Deși nu există documente exacte care să ateste momentul precis al introducerii castravetelui în România, se crede că acesta a fost adus în regiune în perioada medievală, prin intermediul comerțului și al influențelor culturale otomane. Primele mențiuni despre cultivarea castraveților în România datează din secolele XVII-XVIII.
În secolul al XIX-lea și începutul secolului XX, selecția și hibridizarea au dus la dezvoltarea unor numeroase soiuri, adaptate pentru diferite climate și preferințe culinare. Castravetele este apreciat nu doar pentru gustul său răcoritor, ci și pentru beneficiile sale nutriționale. Este compus în principal din apă (aproximativ 95%), ceea ce îl face ideal pentru hidratare. De asemenea, conține vitamine și minerale esențiale, precum vitamina K, vitamina C, potasiu și magneziu.
