Somonul din zona Mării Baltice riscă să își modifice comportamentul din cauza poluării cu substanțe farmaceutice reziduale, printre care somnifere sau substanțe psihoactive

somon Marea Baltica poluare substante farmaceutice comportament Somon / Sursa foto: Pixnio

Poluarea de la produsele farmaceutice are potenţialul de a afecta comportamentul şi migrarea somonului, conform unui studiu publicat de revista Science, citat de Agerpres. Cercetătorii au folosit implanturi farmaceutice cu eliberare lentă şi transmiţătoare pentru monitorizarea peştilor pentru a urmări modul în care expunerea la două medicamente comune afectează comportamentul şi migraţia puietului de somon de Atlantic din râul Dal, din Suedia, în timpul migraţiei acestor peşti către Marea Baltică.

Studiul, desfăşurat de Universitatea suedeză pentru Ştiinţe Agricole, a ajuns la concluzia că nivelurile detectate în mod obişnuit în apă de clobazam – un medicament prescris deseori pentru tulburări ale somnului – a mărit succesul migraţiei din râu către mare al peştilor. De asemenea, studiul a constat că acest medicament scurtează timpul de care are nevoie puietul de somon pentru a trece prin două baraje hidroelectrice care în mod obişnuit le încetineşte migraţia.

În plus, un experiment ulterior a arătat că acest compus farmaceutic afectează comportamentul colectiv al acestor peşti care migrează în grupuri. Marcus Michelangeli, de la Universitatea australiană Griffith, care este un contributor cheie al studiului, a subliniat ameninţarea în creştere reprezentată de poluarea farmaceutică pentru fauna sălbatică şi ecosisteme.

Poluarea cu substanțe farmaceutice, o problemă emergentă

„Poluanţii farmaceutici sunt o problemă globală emergentă, cu peste 900 de substanţe ce au fost până în prezent detectate în cursurile de apă din întreaga lume. Un motiv special de îngrijorare este reprezentat de substanţele psihoactive, aşa cum sunt antidepresivele şi medicaţia pentru durere, care pot afecta semnificativ funcţiile cerebrale şi comportamentul faunei sălbatice”, a explicat el.

Creşterea nivelului de succes al migraţiei somonului expus la clobazam poate părea un efect pozitiv, a mai susţinut Michelangeli. Însă, cercetătorul australian a avertizat că orice schimbare a comportamentului natural şi a ecologiei este de aşteptat să aibă consecinţe negative care întrec aceste presupuse beneficii, atât pentru speciile direct afectate cât şi pentru alte specii din ecosistem.

Numeroase substanţe farmaceutice persistă în mediu din cauză caracterului lor slab biodegradabil dar și a insuficienţei tratamentelor pentru apa reziduală, conform lui Michelangeli. Metodele de tratare a apelor reziduale au devenit mai eficiente în ultimul timp în reducerea contaminanţilor farmaceutici şi există un potenţial promiţător pentru abordările ecologice, a adăugat el. „Prin conceperea de medicamente care se descompun mai rapid sau devin mai puţin dăunătoare după folosire, putem diminua semnificativ impactul de mediu al poluării cu substanţe farmaceutice în viitor”, mai susţine el.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *