După luni de competiție intensă, MasterChef România 2024 și-a desemnat câștigătorul: Georgiana Ene. Stabilită în Barcelona, Georgiana a impresionat juriul și publicul cu talentul său culinar și povestea de viață extraordinară, potrivit Știrile Pro Tv.
În lupta finală, Georgiana Ene, în vârstă de 45 de ani, a concurat împotriva lui Gabriel Șerban, un șef de bancă de 34 de ani. În cadrul probei de desert, Georgiana a prezentat un preparat spectaculos, Exotic Garden – o combinație de crocant din pastă de susan negru, fructul pasiunii, mango și sponge de matcha – care a cucerit juriul format din cei trei chefi celebri: Florin Dumitrescu, Cătălin Scărlătescu și Sorin Bontea.
„Îi mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a dat ideea să mă înscriu la MasterChef. Mulțumesc familiei, mamei mele pentru că a fost la fel de exigentă ca chef Dumitrescu și de asta am ajuns unde am ajuns. Prietenilor care sunt aici și celor de acasă, care m-au susținut. Chefilor, pentru că au avut răbdare cu mine. Și, bineînțeles, echipei MasterChef!”, a declarat emoționată Georgiana, după ce a primit trofeul și un cec în valoare de 75.000 de euro.
Poveste de viață impresionantă
Originară din România, Georgiana Ene locuiește în Barcelona de opt ani, unde lucrează ca Sales Manager. Pe lângă pasiunea pentru gătit, Georgiana are o poveste de viață impresionantă. În urmă cu șase ani, la doar 39 de ani, a fost diagnosticată cu cancer, un moment care i-a schimbat complet perspectiva asupra vieții.
„Îți cam fuge pământul de sub picioare pentru că nu te aștepți. Eu aveam 39 de ani la vremea respectivă. Acum vorbesc deschis, dar să știi că multă lume a aflat în momentul în care s-a difuzat prima emisiune. Pentru că e o poveste pe care am ținut-o pentru mine, mie nu-mi place în general falsul ajutor. Nu-mi place nici să mă compătimească lumea”, a mărturisit ea.
După diagnostic, a trecut printr-o operație, chimioterapie și radioterapie, fără să ia nici măcar o zi de concediu medical. „Mama n-a știut, eu n-am putut să-i zic mamei mele pentru că mama era în România, eu eram în Spania singură. Și nu puteam să zic «Alo, mamă, bună, te salut, vezi că mi-au zis că am cancer». Nu poți să-i spui chestia asta”, a povestit Georgiana.
Pasiunea pentru gătit
Dragostea Georgianei pentru bucătărie a început din copilărie. „Povestea mea cu bucătăria a început de mult, de mică îmi plăcea să stau în bucătărie, doar că eu am făcut-o mai mult de nevoie, pentru că eram fițoasă la mâncare. Îmi place să studiez mult și să aflu ceea ce este în spatele produsului final și am văzut multe programe de gătit, pe care îmi place să le recreez. De când a început MasterChef, am mâncat fiecare ediție pe pâine”, a dezvăluit ea.
Pe lângă bucătărie, Georgiana este pasionată de muzică. Înainte de a pleca în Spania, a făcut parte dintr-o trupă de cover-uri, cu care a cântat în numeroase locații din România.