Foto: Pexels
Când vine vorba despre croissant, ne gândim în mod automat la Franța, la un mic dejun cu acest foitaj delicios și o cafea fierbinte. Dar adevărul este că ceea ce știm noi drept croissant franțuzesc are, de fapt, altă origine.
Se crede că a fost preparat prima dată la 1683, când turcii au invadat Viena. Un patiser care lucra până târziu i-a auzit pe turci care încercau să sape un tunel pe sub zidurile cetății și a alertat straja orașului. Astfel, s-au putut apăra.
Apoi a avut ideea să coacă aceste foitaje în formă de semilună, pentru ca atunci când vor mușca din ele, să simtă că mușcă din dușmani, semiluna fiind simbol turcesc, arată Unirea.
Alți istorici însă garantează că povestea este reală, dar că ar fi avut loc în alt oraș de pe Dunăre, respectiv Budapesta, la 1686.
De altfel, în Franța, primele referiri în scris despre croissant apar abia în anul 1853, în Des substances alimentaires, la secţiunea „pâini de lux”, arată Historia.
Cum a ajuns în Franța
Se pare că cea care a dus croissantul în Franța ar fi fost regina Maria Antoaneta, care îl servea la micul dejun. „Un soi de pâine pe care obişnuia să o consume în copilărie, la Viena”, după spusele unei servitoare. Maria Antoaneta a fost principesa austriacă, măritat cu regele Franței, Ludovic al XVI-lea. Legenda spune că ea a insistat ca bucătarii regali să îi pregătească, după descrierile ei, croissantul. Preparatul îi aducea aminte de ținuturile natale și de copilărie.
Maeștrii patiseri spun că există cel puțin 50 de parametri care trebuie respectați pentru a obține un croissant adevărat. Printre aceștia sunt calitatea făinii, a untului, timpul de creștere a aluatului, fasonarea preparatului, temperatura cuptorului, durata coacerii etc.
În prezent, croissantul este un preparat des consumat la micul dejun, lângă o cafea. Este consacrat bucătăriei franceze,
Reţeta s-a păstrat până acum neschimbată în esenţă, deși sunt mici variaţiuni în funcţie de țară sau continent. În principiu, este un aluat rulat, umplut sau nu cu ciocolată ori pastă de migdale ori praline.
În Franţa şi Spania nu are, de regulă uplutură și nici adaos de unt, dar în SUA, umplutura e nelipsită. Până și în îndepărtata Japonie se pot servi aceste cornuri, dar aici au crusta dulce (de obicei, din ciocolată).
