Există un parfum care, oriunde în lume, înseamnă multă lume adunată la un loc, așteptare și în final victorie: se încinge grătarul. Fie că e vorba de o friptură texană, de un pui condimentat în cuptor tandoori indian sau de o picanha braziliană, gestul de a găti mâncarea direct pe foc unește culturi îndepărtate și redă gustul autentic al mesei în grup. Oriunde ai merge, un jar aprins spune întotdeauna aceeași poveste: cea a unui popor care celebrează viața în jurul focului. Însă există câteva stiluri bine delimitate, pe care a încercat să le descrie revista Food and Wine Italia.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Barbecue american

Fiecare tradiție are regulile sale, tipurile sale de lemn pe care îl folosește, carnea și ritualurile sale. În Statele Unite, grătarul (barbecue) este mult mai mult decât o tehnică de gătit: spune povestea rădăcinilor unei națiuni născute din întâlnirea forțată între culturi. Barbecue Belt, din Texas până în Carolina, include patru direcții principale.
În Carolina domină porcul, gătit întreg ore în șir cu sos folosind o marinată cu oțet sau, mai la sud, cu sosul Carolina Gold, pe bază de muștar. La Kansas City se afumă lent orice tip de carne, în timp ce la Memphis sunt foarte populare coastele și „pulled pork”, asezonate cu diferite sosuri. Iar Texasul se mândrește cu patru stiluri regionale, de la vită gătită pe lemn de mesquite, un copac mare tipic Americii de Nord, la influențe Tex-Mex.
Cuptorul indian tandoori

Mult mai veche este tradiția orientală a tandoori (tandoori înseamnă cuptor în indiană), un cuptor de lut de formă cilindrică și poate atinge și 500 °C. În alte zone ale Orientului îl putem întâlni cu altă denumire dar este similar cu cel indian.
În tandoori, este gătită carnea de pui ținută anterior la marinat cu multe arome, frigărui de carne și pâini dospite, precum pâinea naan indiană sau pâinea lavash-ul din Azerbaidjan. Este curios că în India, țară în mare parte vegetariană, această tehnică este rezervată aproape exclusiv cărnii.
Multiplele versiuni japoneze

În Japonia, gătitul pe jar se declină în multe variante: pe hibachi se gătesc yakitori (frigărui de pui). În yakiniku, carne de vită de calitate este gătită chiar la masă, cu grija pe care doar un popor în căutarea perfecțiunii o poate atinge. În timp ce shichirin este un mic grătar cu cărbuni perfect și pentru legume. În schimb, robatayaki, născut printre pescari, afumă pește și fructe de mare pe plăci de bambus.
Asado argentinian

Argentina face din asado un ritual colectiv. Timp de gătire foarte lung, carne bine făcută dar suculentă și fragedă, cu gust de carne pe jar și arome simple. Mai mult decât un simplu fel de mâncare, asado argentinian reprezintă o identitate națională, simbol al regiunii Pampas. Alături de vită, se gătesc și capră, porc, oaie și lama. Totul este însoțit de nelipsitul chimichurri, un sos vegetal picant.
Churrasco brazilian

Ultima dar nu cea din urmă, Brazilia. Unde așa zisa churrasco s-a născut printre gauchos și astăzi este sinonim cu sărbătoarea. Înseamnă carne marinată, gătire lentă sub formă de frigărui gigantice și tipul de carne specific: picanha, adică vârful pulpei posterioare, așezat pe grătar cu propria sa grăsime la exterior, și tăiat direct la masă.