În restaurantele franceze, toată carnea, indiferent de tipologie, va trebui să aibă o „carte de identitate” care includă o serie extinsă de date despre animalul de la care provine, scrie ziarul italian La Repubblica. Un decret care a intrat recent în vigoare impune obligația de a declara proveniența, locul de creștere și alte caracteristici pentru toate tipurile de carne. Măsura este menită a sprijini producătorii locali și a da posibilitatea consumatorilor să aleagă între produsele locale și cele de import.
Este o decizie asumată de noul guvern francez prin decretului al prim-ministrulului francez François Bayrou, care impune obligativitatea indicării originii cărnii în restaurantele din Franța. Sun vizate de noua măsură administrativă carnea de porc, vită, oaie, capră, miel, pasăre, măsura fiind o extensie acestui tip de obligație care intrase în vigoare în 2002 strict referitor la carnea de vită.
Începând de miercuri, 19 februarie, această regulă a devenit permanentă, nu doar temporară, așa cum a fost în perioada martie 2022 – februarie 2024, când a fost aplicată timp de doi ani.
Pe meniu trebui să fie indicat locul de naștere, creștere și sacrificare a animalului
Potrivit sursei citate, măsura se aplică tuturor unităților de alimentație publică, inclusiv cantinelor școlare și celor din companii. Pe meniuri trebuie menționate trei informații esențiale: locul de naștere, creștere și sacrificare al animalului. Decretul specifică, de asemenea, că această obligație se referă exclusiv la „carnea cumpărată crudă de către restaurante” și nu la cea deja preparată sau gătită. Această prevedere permite consumatorilor să identifice mai ușor restaurantele care își pregătesc mesele folosind materie primă proaspătă, o altă temă importantă pentru francezi. Unitățile care nu respectă norma de transparență riscă amenzi cuprinse între 1.500 și 3.000 de euro.
„Francezii vor putea astfel să aleagă preparate gătite cu carne produsă pe teritoriul nostru, carne cu cele mai înalte garanții sanitare și de mediu, care nu a fost transportată pe distanțe de mii de kilometri”, se precizează într-un comunicat al ministrului Agriculturii, Annie Genevard. Ea a mai declarat că „acest decret reprezintă un important pas înainte în ceea ce privește transparența originii cărnii, consolidând astfel încrederea consumatorilor. De asemenea, este un sprijin valoros pentru producătorii noștri locali, evidențiind practicile noastre de creștere a animalelor și calitatea produselor franceze.”
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Italia încă nu a tranșat problema dar o analizează
O măsură similară a fost luată în discuție și în Italia încă din 2022, din aceleași motive, de transparență dar și de protecție a producției locale și a mediului. Deocamdată, însă, a fost introdusă doar obligativitatea indicării originii principalelor ingrediente ale unui produs alimentar. Problema cărnii și a peștelui folosit în restaurante a rămas încă netranșată, la presiunea sectorului HoReCa.
Potrivit unor informații din media italiene, un proiect de lege în acest încearcă să promoveze un grup de parlamentari din regiunea Piemonte, în încercarea de a ajuta crescătorii de vaci de rasă bovină piemonteză, unul dintre sectoarele importante ale economiei regionale, aflat în criză.