Bethlen Estates Transylvania, domeniul nobiliar din satul Criș, cu o istorie de peste opt secole, a fost inclus în colecția exclusivă de hoteluri a Ghidului Michelin, curatoriată de partenerul oficial Tablet Hotels. Este una dintre puținele destinații din România și prima din Transilvania care primește această recunoaștere.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -

Selecția vine după un proces de evaluare de până la șase luni, în care au fost analizate calitatea serviciilor, unicitatea locului, excelența ospitalității și rafinamentul culinar. Odată cu listarea pe platformele Michelin Guide și Tablet Hotels, proprietatea va beneficia de vizibilitate în fața unei audiențe internaționale de călători.
„Faptul că am fost aleși să facem parte din selecția Tablet Hotels, curatorii hotelieri ai Ghidului Michelin, este o onoare incredibilă pentru noi”, a declarat contele Nikolaus Bethlen, inițiatorul proiectului de restaurare. „Misiunea noastră a fost întotdeauna să protejăm patrimoniul cultural și arhitectural al Transilvaniei, integrându-l în circuitul internațional cu sensibilitate și discernământ”.

Bethlen Estates Transylvania reunește case și conace săsești restaurate cu tehnici și materiale tradiționale, transformate în spații de cazare rafinate. Destinația este cunoscută și pentru filosofia culinară a Chef-ului Róbert Tordai, format în restaurante cu stele Michelin din Franța și inspirat de minimalismul japonez. Meniul propune o combinație între aromele tradiționale transilvănene și tehnici moderne, cu accent pe ingredientele locale și sezoniere.
