Ioana Costescu

Ioana Costescu

Pasionată de bucătărie, gătesc de o viață. Îmi plac rețetele din caietul mamei mele (care le-a învățat la rândul ei de la bunica), dar mereu am testat și rețete de pretutindeni. Acum le fac zilnic pentru Rețetele Juanitei. De aproape 10 ani, de când m-am mutat în Spania, am descoperit îndeaproape gastronomia iberică, oamenii și locurile de aici, care sunt absolut fantastice. Am manageriat pentru scurt timp și un restaurant pe lângă Barcelona. Românii din Spania (mulți la număr și destui cu business-uri în domenii precum cel gastronomic, industrie alimentară sau agricultură) sunt „eroii principali” ai serialului De la Sarmale la Tapas, pe care l-am început în 2025 în paginile G4Food.

Episodul 4. Valea Aranului – Gastronomia locală. Restaurante de top, produse de km 0 și mâncarea tradițională care seamănă cu sarmalele românești

Rețetele Juanitei.  Scoici în sos de vin, usturoi și pătrunjel. Tot gustul mării într-o farfurie

Rețetele Juanitei. Ardei gras la borcan cu sos de muștar. Merge minunat cu friptura de porc de Crăciun

Rețetele Juanitei: Plăcintă rapidă de mere cu foietaj din comerț. Fără zahăr adăugat, dar cu multă scorțișoară

VIDEO Valea Aran - Episodul 3: Cum s-a adaptat o uzină de dragul protejării mediului, înființând o fermă piscicolă și vânzând caviar. Un (mai mult decât) fermier cu (multă) valoare adăugată

VIDEO Valea Aran – Episodul 3: Cum s-a adaptat o uzină de dragul protejării mediului, înființând o fermă piscicolă și vânzând caviar. Un (mai mult decât) fermier cu (multă) valoare adăugată

Rețetele Juanitei: Zacuscă de vinete, rețeta pe care mama a învățat-o de la bunica. De jumătate de secol la noi în casă așa se prepară zacusca în fiecare toamnă

Rețetele Juanitei. Borș de păstăi și cartofi. Bun cu smântână. Îi poți pune zeamă de carne sau să-l faci pentru vegetarieni

Nu știi ce să mai gătești? G4Food îți propune un meniu pentru întreaga săptămână 2-8 septembrie

Rețetele Juanitei. Imam Bayildi, vinete turcești. Cea mai simplă și gustoasă rețetă cu vinete

Rețetele Juanitei. Hamburger făcut în casă. E fast-food, îl poți prepara repede când ai musafiri, dar ai control cât de caloric îl faci

Rețetele Juanitei. Pana cotta cu bucăți de fructe. O combinație între dulce și acrișor

4 greșeli frecvente pe care ar trebui să le eviți ca să îți iasă perfect blatul de tort sau pandișpan

Rețetele Juanitei. Dulceață de căpșuni, rețeta simplă. Durează mai mult pregătirile decât fierberea propriu-zisă a fructelor

Valea Aran - Episodul 2: Brânza artizanală fabricată într-o căsuță cu zorele și muzeul de unelte agricole prinse pe pereți

Valea Aran – Episodul 2: Brânza artizanală fabricată într-o căsuță cu zorele și muzeul de unelte agricole prinse pe pereți

Rețetele Juanitei: Compot de piersici. Pentru consum imediat și pentru păstrat pentru la iarnă

Rețetele Juanitei. Ceapă caramelizată, o garnitură simplă și de efect, cu gust dulce și aromat

Nu știi ce să mai gătești? G4Food îți propune un meniu pentru întreaga săptămână 26 august - 1 septembrie

Nu știi ce să mai gătești? G4Food îți propune un meniu pentru întreaga săptămână 26 august – 1 septembrie

Rețetele Juanitei. Ficăței de pui cu ceapă caramelizată. Mâncărica rapidă care ne amintește de copilărie

VIDEO Valea Aranului - Episodul 1: Ce au în comun Munții Anzi, Pirinei și Ghidul Michelin? Un restaurant peruan. Proprietarul e un cuplu peruano-român care a ajuns din întâmplare să se ocupe de gastronomie

VIDEO Valea Aranului – Episodul 1: Ce au în comun Munții Anzi, Pirinei și Ghidul Michelin? Un restaurant peruan. Proprietarul e un cuplu peruano-român care a ajuns din întâmplare să se ocupe de gastronomie

Fermier cu valoare adăugată: Trei frați au pus mână de la mână pentru a aduce un plus fermei familiei. „Calitatea, sănătatea animalelor și respectarea tradiționalului, astea îți vând produsul”