VIDEO | Connaisseur fără ifose (Ep. 38): Daniel Micu, antreprenor și doctorand USAMV: „România are nevoie de un brand de țară pentru vin, altfel riscă să dispară din joc. Avem soiuri, avem terroir, avem oameni competenți. Doar că trebuie să punem toate acestea într-o poveste coerentă și vizibilă”

Daniel Micu, antreprenor și doctorand USAMV Surs foto: G4Food

România trebuie să-și construiască un brand sectorial pentru vin, clar diferențiat și bine poziționat, dacă vrea să supraviețuiască pe o piață globală aflată în declin și din ce în ce mai competitivă. Este mesajul-cheie al lui Daniel Micu, antreprenor și doctorand al Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București, exprimat într-o discuție cu jurnalistul G4Food Cezar Ioan (vinul.ro), în cadrul cele mai recente ediții a seriei „Connaisseur fără ifose”.

„Industria mondială a vinului este într-un moment de răscruce – scade producția, dar mai grav scade consumul. Piețe mari, precum China, s-au prăbușit. Iar România nu are altă șansă decât să-și construiască un brand solid pentru industria vinului, altfel vom fi invadați de marile puteri viticole”, avertizează Daniel Micu.

Brand de industrie, nu doar de țară

Doctorandul explică faptul că România trebuie să construiască un brand sectorial, specific pentru industria vinului, diferit de cel al turismului sau de cel gastronomic, deși pot exista sinergii între ele. „Brandul are două funcții: să identifice și să diferențieze produsul. Dacă nu ai o strategie clară de diferențiere, devii irelevant”, susține el.

Lecția vecinilor: Ungaria, Republica Moldova, Georgia

Daniel Micu a studiat modele din alte țări, precum Ungaria, Georgia, Africa de Sud sau Republica Moldova. Ungaria, de exemplu, a reușit să-și construiască o identitate coerentă între brandul de țară și cele ale regiunilor sale viticole. Republica Moldova se mișcă rapid în această direcție, iar Georgia mizează masiv pe ideea de tradiție, o strategie pe care Micu o consideră deja suprasaturată.

„Există o aglomerație pe tema tradiției. Georgia, Armenia, Grecia, Israel – toate merg pe ideea vinului vechi, cu origini istorice sau biblice. Dacă România vine cu același discurs, nu se va remarca. Trebuie să găsim ceva unic, relevant și credibil”, explică el.

Ce înseamnă, concret, un brand de industrie?

Primii pași, potrivit lui Daniel Micu:

  • alegerea unui nume și a unei identități vizuale, inclusiv a unui slogan bine ancorat în realitate;

  • definirea unei strategii de diferențiere, care să pornească de la specificul industriei din România;

  • înțelegerea temerilor consumatorilor (de tipul „e vin natural sau din pastile?” sau „mă fac de râs dacă pun această sticlă pe masă?”);

  • poziționarea clară față de ce face concurența internațională.

„Nu e suficient un logo și un slogan. Ai nevoie de o viziune integrată, de sprijin instituțional, de educație pentru consumator, de implicarea oficiilor consulare și de o agenție independentă care să se ocupe exclusiv de promovarea vinului românesc”, subliniază Micu.

Piața internă: consumul e în creștere, dar vinul pierde teren

Chiar dacă România consumă aproximativ 23-24 de litri de vin pe cap de locuitor anual, vinul este amenințat de concurența berii și a băuturilor spirtoase. În plus, o mare parte din consum se realizează în continuare prin achiziția de vin „de țară”, nevindecat și nefiscalizat.

„Producția din zona gri este principalul inamic al vinului industrial românesc. Aproape 60% din producția totală intră în categoria other wines, adică vinuri fără indicație geografică sau varietală. E dezechilibrat și ne afectează imaginea”, avertizează el.

Exportul nu poate începe fără recunoaștere internă

Daniel Micu susține că un brand de industrie trebuie să funcționeze și pentru piața internă, nu doar pentru export. Exemplul Braziliei arată că un brand bine construit poate avea un impact pozitiv dublu: educarea consumatorului intern și poziționarea externă.

„România nu are o piață suficient de mare și nici stabilă, dar e singura pe care producătorii o controlează. De aici trebuie să pornim”, spune el.

„Avem soiuri, avem terroir, avem oameni competenți. Doar că trebuie să punem toate acestea într-o poveste coerentă și vizibilă”

„Brandul de vin al României ar trebui să reflecte atât regiunile viticole, cât și soiurile autohtone și stilul local de vinificare. Dar mai ales, ar trebui să exprime ce avem noi de oferit lumii. Avem soiuri, avem terroir, avem oameni competenți. Doar că trebuie să punem toate acestea într-o poveste coerentă și vizibilă”, concluzionează Daniel Micu.

Text transcris cu ajutorul Vatis Tech.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *