ANSVSA a aplicat amenzi de peste 3,4 milioane de lei operatorilor din sectorul produselor alimentare de origine non-animală, în aprilie / Principalele nereguli descoperite

ansvsa, amenzi, industria alimentara Sursa foto: Pixabay

Inspectorii sanitari-veterinari au aplicat, în luna aprilie, amenzi în valoare de 3,412 milioane de lei unor operatori din industria alimentară, activi în sectorul produselor alimentare de origine non-animală, a transmis, luni, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA), într-un comunicat de presă.

Controalele din teren au vizat operatorii din industria alimentară, care îşi desfăşoară activitatea în domenii, precum: fabricarea produselor de morărit, pâinii şi produselor de patiserie, altor produse alimentare, băuturilor răcoritoare şi alcoolice, transmite Agerpres.

Potrivit sursei citate, în cursul lunii aprilie 2024, Direcţiile Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor judeţene, precum şi cea a Municipiului Bucureşti, au efectuat 13.503 de controale în unităţile din industria agroalimentară, iar ca urmare a neregulilor constatate şi a încălcării prevederilor legislaţiei în domeniul siguranţei alimentelor s-au aplicat 419 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 3.412.200 de lei.

În urma acţiunilor de control au fost constatate o serie de nereguli, printre care: neconformităţi privind respectarea bunelor practici de igienă şi fabricaţie (neîntreţinerea igienică a spaţiilor de depozitare, întreţinerea necorespunzătoare a spaţiilor tehnologice de producţie, lipsa vestiarului şi a grupului sanitar pentru angajaţi, neasigurarea stocurilor corespunzătoare de substanţe destinate operaţiunilor de dezinfecţie, neefectuarea operaţiunilor de DDD în condiţiile legislaţiei specifice domeniului alimentar); neconformităţi privind monitorizarea şi implementarea procedurilor bazate pe analiza riscului – HACCP; neconformităţi privind personalul muncitor (neîntocmirea fişelor de aptitudini, neefectuarea cursului de igienă, neatestarea stării de sănătate a personalului); alte tipuri de neconformităţi de genul desfăşurării de activităţi neînregistrate sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, nerespectarea cerinţelor pentru importul produselor alimentare, transportul alimentelor cu mijloace neînregistrate sanitar – veterinar şi pentru siguranţa alimentelor.

„În timpul controalelor efectuate în unităţile din industria agroalimentară s-au prelevat probe pentru efectuarea de analize de laborator, conform procedurilor şi instrucţiunilor din Programul de supraveghere şi control, urmărindu-se conformitatea produselor alimentare, încadrarea calităţii acestora în limitele maxime admise, privind prezenţa de reziduuri de pesticide, contaminanţi şi alte substanţe interzise în alimente. De asemenea, s-au prelevat probe de pe suprafeţe/ustensile de lucru în unităţile de industrie alimentară, în vederea verificării conformităţii în ceea ce priveşte respectarea criteriilor microbiologice în alimente”, se arată în comunicat.

Reprezentanţii ANSVSA precizează că sancţiunile contravenţionale sunt acordate în momentul în care deficienţele constatate iniţial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.

De asemenea, controalele efectuate de inspectorii sanitari-veterinari se concentrează, în principal, pe prevenţie şi pe consilierea operatorilor din industria alimentară.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *