foto: G4Food/mâncare de urzici Le-am văzut scoase la vânzare, acum 2 luni, în Piața Obor, crude și gata să umple de bășici o mână pașnică, dar nu le-am cumpărat, fiindcă nu știu să gătesc, cel puțin nu urzici. Azi, de 1 Mai, am plecat din București și după 4 ore și mai bine am fost așezat la masă, cu un castron cu mâncare de urzici în față.
Rețeta? Ceapă și bucăți mărunte de ardei călite în ulei, în oală, plus boabe de orez presărate, amestecat bine, apoi, peste prăjeală, aruncate urzicile fierte în prealabil. Și, desigur, adăugată apă, după cum vrei să fie mâncarea, mai subțire sau mai îngroșată.
Da, nu știu să gătesc, cel puțin nu urzici, dar mă străduiesc să ascult cu atenție când îmi este descrisă o rețetă.
Am degustat lingură cu lingură, savurând aroma de urzică culeasă dintr-o grădină submontană. E un decalaj de cel puțin două săptămâni între București și aceste locuri în ce privește creșterea vegetației. Și, demn de precizat, nici urzicile folosite ca materie primă pentru mâncarea de azi nu au fost chiar de primă generație.
Ah, și să nu uit: am pus în castron și o lingură de hrean preparat în casă.
Am mâncat numai de post, fiindcă în sat oamenii încă mai țin de vechile tradiții: în apropiere, clopotele unei mănăstiri ortodoxe sunt auzite în fiecare zi, când generează, la utrenie și la vecernie, sunetul metalic care se propagă peste versanți împăduriți.
Va fi timp și pentru cărnuri, de miel și de pasăre, după Înviere.
