Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR consideră insuficiente sumele acordate prin Programul de susținere a producției de legume cultivate în spații protejate, în perioada 2025-2027, și a înaintat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale o serie de observații și propuneri în acest sens. Acestea vizează nu doar sumele alocate, dar și întregul set de condiții prevăzute în proiectul de Hotărâre de guvern privind aprobarea schemei de ajutor de minimis, aflat în dezbare publică.
„Considerăm că suma de 1,5 euro/mp propusă este inadecvată. Solicităm reanalizarea și majorarea sprijinului financiar pentru a asigura viabilitatea economică a programului și pentru a stimula investițiile în legumicultură. Totodată, observăm că este sprijinită doar cultura principală – Ciclul I, culturile succesive nefiind luate în calcul”, consideră LAPAR.
Propunerea LAPAR este de menținere a sumei 3 euro/mp, se precizează în documentul înaintat guvernului. „În fostul program, această sumă a fost de 3 euro/mp, cam ăsta era echivalentul, pentru că erau două cicluri. Acum s-a renunțat la suma forfetară și se acordă pe metru pătrat, dar nu se promovează cultura succesivă”, a declarat pentru G4food Liliana Piron, director executiv LAPAR.
LAPAR cere și o regândire a criteriilor legate de densitatea culturilor
Totodată, asociațiile reunite în această organizație au cerut o regândire a condițiilor din proiect privind densitatea de plantare, despre care spune că este un criteriu care nu poate suplini lipsa unor criterii de performanță. ”Tehnologiile de producție variază semnificativ de la un fermier la altul, iar densitatea optimă depinde de o serie de factori, inclusiv soiul /hibridul cultivat, sistemul de susținere, metodele de irigare și fertilizare, și condițiile de mediu”, se mai precizează în adresa înaintată.
Mai mult, legat de acest criteriu, LAPAR consideră că „propunerile actuale de densitate de plantare, așa cum sunt specificate în Anexa 7, nu sunt sustenabile! Pentru anumite culturi, cum ar fi tomate,
ardei și vinete este important să se specifice modul de calcul al densității de plantare pe braț,
nu doar pe metru pătrat. Această precizare este esențială pentru a asigura o gestionare corectă
a culturii și pentru a optimiza producția”.
Orgația a înaintat și o propunere de modificare a densității minime de plantare, conform specificațiilor și
densităților recomandate de producătorii de semințe de legume profesionale:
• Ardei Gras, Gogoșari, Capia, Iute: 2,5 plante/mp
• Castraveți: 2 plante/mp
• Ceapă Verde: 80 plante/mp
• Fasole păstăi: 3 plante/mp
• Salată: 3 plante/mp
• Spanac: 80 plante/mp
• Tomate: 1,5 plante/mp
• Varză: 3 plante/mp
• Vinete: 1,5 plante/mp
„Suntem convinși că o abordare mai cuprinzătoare și mai flexibilă va contribui semnificativ la dezvoltarea durabilă a sectorului legumicol din România”, se mai precizează în adresa înaintată ministerului Agriculturii.