Un indicator al inflaţiei urmărit cu atenţie de Rezerva Federală americană a încetinit luna trecută, înainte ca impactul tarifelor vamale suplimentare să înceapă să se resimtă, în condiţiile în care cheltuielile consumatorilor americani au crescut semnificativ în martie, transmit AP şi Reuters, transmite Agerpres.
Departamentul Comerţului a informat miercuri că indicele PCE (personal consumption expenditures) a înregistrat o creştere de 2,3% în ritm anual în martie, după un avans de 2,7% în februarie. Economiştii se aşteaptă la o rată a inflaţiei de 3% sau mai ridicată până la finalul anului, în timp ce ţinta Fed pe termen mediu este un nivel de 2%.
De asemenea, inflaţia de bază, care exclude produsele volatile precum alimentele şi energia, a înregistrat o creştere de 2,6% în martie, după o expansiune de 3% în februarie.
De la o lună la alta, preţurile nu s-au modificat în martie, după ce au crescut cu 0,4% în februarie, în timp ce inflaţia de bază nu s-a modificat în martie, după ce a crescut cu 0,5% în februarie.
Încetinirea inflaţiei s-ar putea dovedi un răgaz temporar înainte ca taxele vamale să ducă la majorarea preţurilor pentru multe categorii de mărfuri.
“Inevitabil, inflaţia de bază se va redresa semnificativ în următoarele luni. Preţurile mărfurilor vor creşte mult mai puternic”, a avertizat Harry Chambers, de la Capital Economics. Acesta se aşteaptă la o inflaţie de aproape 4% spre finalul anului.
Cheltuielile de consum, care sunt responsabile pentru două treimi din activitatea economică a SUA, au crescut cu 0,7% luna trecută, după un avans de 0,5% în februarie, în timp ce analiştii se aşteptau la o expansiune de 0,5%.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Cheltuielile cu vehiculele, după impunerea de taxe vamale de 25% la vehiculele şi componentele importate în SUA, au crescut cu 8,1% în martie, dar analiştii avertizează că în următoarele luni vânzările de automobile în SUA vor scădea.
Şi cheltuielile cu restaurantele şi hotelurile au crescut în martie, după un declin în februarie, un semn că americanii încă îşi doresc să călătorească şi să ia masa în oraş.
Majorarea cheltuielilor este remarcabilă, ţinând cont că încrederea consumatorilor este în scădere de câteva luni, din cauza temerilor legate de evoluţia economiei. dar, până acum, nu s-a observat o încetinire semnificativă a cheltuielilor de consum.
Inflaţia rămâne principala îngrijorare economică pentru majoritatea americanilor, chiar dacă preţurile de consum au scăzut semnificativ comparativ cu vârful atins în 2022. Donald Trump a promis în campanie că va reduce rapid inflaţia, dar inflaţia anuală este mai mare acum decât era în luna septembrie 2024, când a coborât pentru scurt timp până la 2,1%