Apicultorii din Caraș-Severin au solicitat Ministerului Agriculturii sprijin financiar pentru achiziționarea unor linii de îmbuteliere a mierii, dar ministerul nu l-a acordat

Apicultorii din Caraș-Severin au solicitat Ministerului Agriculturii sprijin financiar pentru achiziționarea unor linii de îmbuteliere a mierii, dar ministerul nu l-a acordat Apicultorii din Caraș-Severin au solicitat Ministerului Agriculturii sprijin financiar pentru achiziționarea unor linii de îmbuteliere a mierii, dar ministerul nu l-a acordat

Apicultorul Ioan Bărbuț, din județul Caraș-Severin, președinte ale Cooperativei Agricole Prisăcarii Hercules a declarat pentru revista Ferma că a avut discuții cu secretarul de stat Daniel Botănoiu, pentru a beneficia de ajutorul financiar al ministerului, în vederea achiziționării unor linii de îmbuteliere a mierii. Discuțiile au avut loc anul trecut. ”Ne-a promis că ne ajută să ne dotăm cu nişte mici linii de îmbuteliere. Noi ar fi trebuit să amenajăm spaţiul, iar MADR-ul, printr-un program de minimis, să ne ajute să achiziţionăm linii de îmbuteliere, care după calculele noastre ar fi ajuns la 7-10.000 de euro. Discuţia a rămas în aer” a declarat apicultorul.

Ioan Bărbuț a propus ca mierea să fie furnizată elevilor în cadrul Programului ”Miere în școli” de către apicultori, nu de procesatori: ”Noi am fi livrat elevilor miere din stup, miere curată. Procesatorii… ştiu eu ce îi vor mai face? Unii au omogenizatoare mari, care omogenizează şi 20 de tone. Vă daţi seama, pot omogeniza 5-10% miere naturală cu un sirop şi să scoată mierea pe care o vor da copiilor”

Lantulalimentar.ro amintește că programul ”Miere în școli” urma să fie derulat începând de la 1 ianuarie 2019, dar a fost suspendat pentru un an, în decembrie 2018, prin OUG 114/2018: ”În perioada 1 ianuarie 2019 – 31 decembrie 2019 se suspendă aplicarea prevederilor Legii nr. 509/2006 privind acordarea de miere de albine ca supliment nutritiv pentru preșcolari și elevii din clasele I-IV din învățământul de stat și confesional, cu modificările ulterioare”.

Citește articolul integral pe revista-ferma.ro

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *