Autoritățile din Vaslui au trimis la neutralizare 195 kilograme de peşte după ce s-a relevat prezenţa teniei în anumite probe

peste cu tenia, Vaslui Foto: Dreamstime

Reprezentanţii Direcţiei Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Vaslui au dispus reţinerea de la comercializare şi neutralizarea cantităţii de 195 de kilograme de peşte, după ce în urma unei sesizări s-au recoltat probe, iar buletinele de analiză au relevat prezenţa teniei, transmite Agerpres.

În perioada 22 – 25 martie, au avut loc şi o serie de controale la pescăriile din judeţ, fiind verificate originea şi trasabilitatea peştelui şi a produselor din pescuit, precum şi respectarea condiţiilor de comercializare a peştelui şi a produselor din pescuit.

„În această perioadă, în urma unei sesizări, s-a identificat un lot de caras care la examenul prin sondaj nu prezenta modificări, dar din care s-au recoltat probe în vederea examenului de laborator, iar buletinul de analiza a relevat prezenţa de nematode şi anume Taenia spp. S-a reţinut de la comercializare şi s-a dispus trimiterea către neutralizare a 195 de kilograme de peşte. Personalul de specialitate din cadrul DSVSA Vaslui a extins controlul şi asupra fermei de origine unde se vor recolta probe în vederea analizelor, se vor lua măsuri în vederea identificării surselor de contaminare precum şi a efectuării tratamentelor specifice pentru a împiedica pătrunderea paraziţilor în bazinele de creştere”, precizează un comunicat de presă transmis de conducerea DSVSA Vaslui.

Conform sursei citate, se vor lua măsuri astfel încât materialul de populare a bazinelor şi iazurilor, să fie adus din surse verificate, şi să fie controlat parazitologic înainte de populare, se vor monta filtre pe sursele de apă care să reţină paraziţii, iar bazinele de creştere a puilor vor fi vidate periodic, uscate şi dezinfectate. Totodată, peştii bolnavi se vor trata cu substanţe deparazitare sub supraveghere veterinară, se va trata apei din ferma de acvacultură, vor fi îndepărtate păsările ihtiofage care pot reprezenta gazdă pentru paraziţi. Verificările vor continua şi în perioada următoare la toţi operatorii care comercializează peşte.

Reprezentanţii DSVSA Vaslui precizează că teniaza este o infecţie parazitară produsă de tenie, care este un tip de vierme intestinal, ce poate fi întâlnit atât la oameni, cât şi la animale. Tenia poate ajunge in corpul omului prin consumul de carne contaminată, de porc, vită sau peşte, crudă sau insuficient preparată. Odată ce pătrund în corp, teniile se dezvoltă absorbind nutrienţii din alimentele consumate. Potrivit specialiştilor, de cele mai multe ori, teniaza nu provoacă simptome, deşi în unele cazuri, oamenii se pot confrunta cu disconfort abdominal sau probleme digestive, cum ar fi diareea sau greaţa. Majoritatea infecţiilor cu tenii sunt uşor de tratat cu medicamente antiparazitare.

În acelaşi timp, unele tipuri de tenia pot infesta alte zone ale corpului şi pot necesita tratament suplimentar. Chisturile larvare pot provoca boli grave dacă sunt localizate în creierul, ficatul, plămânii, inima sau ochii unei persoane.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *