Italienii merg tot mai puțin la restaurant dar cumpără mai puțin de mâncare și pentru consumul domestic, pe fondul scăderii generale a puterii de cumpărare. După relativa explozie a consumului post pandemie, anul 2024 este primul an care înregistrează un trend descendent major în ce privește volumul de vânzări de băuturi și produse alimentare către baruri, restaurante, pizerii și pub-uri.
Potrivit datelor oferite de o importantă federație din domeniul distrubuției citată de cotidianul economic Il Sole 24 Ore, volumul de vânzări ale canalelor cash&carry a înregistrat o scădere de aproape 7% în primele nouă luni ale anului, în timp ce vânzarea din rețelele de mare distribuție pentru consumul domestic a scăzut cu 8 procente. Se salvează relativ doar unele canalele de vânzare directă HoReCa, care au înregistrat o creștere de peste 2 procente în raport cu anul trecut.
Consumatorii caută produse mai ieftine
Totodată, analiza datelor arată o migrație a consumatorilor către băuturile cu preț mai scăzut, în special pe zona de băuturi alcoolice, vin și vin spumant, care în ultimii ani fuseseră pe trend pozitiv.
Nici măcar inovația nu reușește să impulsioneze cererea: raportul dintre cifra de afaceri și volumele de vânzări rămâne relativ mic. Doar 12% din veniturile de anul acesta sunt realizate cu produse introduse în ultimii șase ani.
„Există o anume îngrijorare cu privire la contracția consumului pe fondul scăderii semnificative a puterii de cumpărare a familiilor. Este un avertisment pentru toți actorii din lanțul de distribuție cu privire la politicile comerciale pe care trebuie să le opereze anul următor, legat de creșterea prețurilor, pentru a nu contribui și mai mult la reducerea consumului, cu toate consecințele dramatice care ar rezulta din acest scenariu, în special în termeni de ocupare a forței de muncă”, este avertismentul unui reprezentant al sectorului.
În 2025 se așteaptă o creștere pe zona fast food
Alte date oferite de firma italiană de consultanță și cercetări de piață Circana le confirmă contracția progresivă a bugetului mediu pentru alimente și a prezenței în localuri a italienilor.
„Și anul acesta, distribuitorii HoReCa au moderat prețurile pentru a susține volumele de vânzare: cu o inflație în servicii între 5,5% și 6%, cea aplicată de distribuitori a fost în medie de 4%, stabilindu-se acum în jurul valorii de 2%. Cererea din partea operatorilor a favorizat volumele de vânzare ale produselor mai ieftine, cu un preț pe litru mai scăzut”, a sintetizat situația Marco Colombo, un reprezentant al firmei.
Nici măcar valul de căldură record din vara anului 2024 nu a stimulat vânzările. „Factorul climatic a sprijinit volumele la începutul verii, dar luna august a înregistrat un impact negativ, iar toamna nu aduce nici ea perspective pozitive”, a mai spus acesta.
Se descurcă în general mai bine sectorul take-away și delivery, pizzeriile, fast food-urile și restaurantele cu o notă de plată medie de peste 35 de euro, în timp ce barurile întâmpină dificultăți. Sectorul fast food este singurul la care se așteaptă o creștere certă anul viitor, potrivit reprezentanților HoReCa.