Peste 40.000 de vizitatori, mai mult de 13.000 de pahare de vin degustate și minimum 10.000 de sticle de vin achiziționate sunt cifrele cheie ale Festivalului Vinului Moldovei, organizat în Parcul Tineretului din București de către Oficiul Național al Viei și Vinului din Republica Moldova, potrivit Rador Radio România.
Peste 50 de producători de vin din Republica Moldova au fost prezenți, scrie profit.ro.
„Sunt trei segmente de vânzare, cu trei tipuri de consumatori, respectiv trei piețe foarte diferite”
„Vinul reprezintă, în prezent, un procent de 2% din PIB-ul Republicii Moldova. Dacă luăm în considerare că tot sectorul agricol reprezintă 8,1% din PIB-ul țării noastre, vedem că există în continuare potențial de creștere.
Conform Biroului Național al Statisticii, noi avem circa 125.000 de hectare pe care se cultivă viță de vie. Acești 125.000 de hectare produc 2% din PIB-ul național, ceea ce arată un randament foarte ridicat. Când vorbim despre potențialul vinului, am în vedere toate cele trei segmente de produse: vinurile oferite de producătorii mari pe care-i vedem și aici la festival și care sunt vinuri de înaltă calitate, cele oferite de producătorii mici care dețin suprafețe de struguri de maxim 20 – 25 de hectare și vinul comercializat vrac.
Sunt trei segmente de vânzare, cu trei tipuri de consumatori, respectiv trei piețe foarte diferite. Noi astăzi, în Republica Moldova, ne ocupăm, împreună cu ONVV, de elaborarea unor proiecte de înființare a plantațiilor noi pe toate cele tre segmente. Venim în întâmpinarea sectorului și cu un suport subvențional destul de consistent, pe care l-am și majorat anul acesta la 15.000 de euro/ha.
De asemenea, când vorbim de dezvoltare rurală, noi trebuie să vorbim despre activități agricole și non agricole cu potențial de a acoperi 365 de zile pe an. Viticultura și zootehnia sunt cele două segmente, dar viticultura nu numai în forma de producere a strugurilor, ci cu un segment mai larg: vinificația la scară mică, turism vinicol, agro-pensiuni etc.
În Republica Moldova avem deja 68 de astfel de afaceri și noi credem că potențialul este până la 1.000. Drumul Vinului dar și alte proiecte similare ale colegilor din alte ministere au stimulat mult economia unei zone, vedem că în jurul acestor afaceri toate comunitățile încep să crească, încep să arate altfel”, a declarat Vladimir Bolea, Ministrul Agriculturii și Industriei Alimentare din Republica Moldova.