Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Olt informează că a fost confirmat un focar de pestă porcină africană la porcii dintr-o exploataţie comercială din localitatea Ipoteşti, judeţul Olt, în baza buletinului de analiză emis în data de 14.10.2024 de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti, transmite Agerpres.
În data de 15.10.2024, la Instituţia Prefectului s-a întrunit Centrul Local de Combatere a Bolilor Olt (CLCB) şi a fost aprobat Planul de măsuri privind combaterea pestei porcine africane în exploataţia comercială de porci din localitatea Ipoteşti, judeţul Olt, unde se va aplica măsura eliminării tuturor porcilor, respectiv un efectiv de aproximativ 24110 capete suine, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare. Carcasele porcilor morţi sau ucişi şi toate materialele din incinta exploataţiei vor fi distruse sub supraveghere oficială în conformitate cu prevederile legale. Zona de protecţie cuprinde următoarele localităţi: Ipotești, Coteana.
Include, de asemenea, fondurile cinegetice 33 Coteana si 35 Bercica.
Delimitarea zonei de supraveghere pentru pestă porcină africană include localităţile: Milcov – Stejari, Ulmi, Milcovu din Vale, Milcovu din Deal Brâncoveni – Mărgheni, Ociogi, Văleni Osica de sus – Vlăduleni, Ostrov, Tomeni, Greci, Peretu Fălcoiu – Cioroiu, Cioroiaşu Maruntei – Malu Roşu, Bălăneşti Izvoarele Vâlcele – Bărăcăneşti Schitu – Lisa Brebeni – Teiuşu. Include fondurile cinegetice 34 Comani, 24 Milcov, 31 Bărăcăneşti, 25 Brebeni, 23 Slătioara, 39 Reşca.
La această data nu mai sunt active alte focare de pestă porcină africană la porci domestici din exploataţii comerciale sau din gospodăriile populaţiei la nivelul judeţului Olt.
DSVSA Olt solicită sprijinul şi înţelegerea unităţilor administrativ teritoriale, a cetăţenilor şi a operatorilor economici pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei. Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate şi neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiţi de către stat, în condiţiile prevăzute de legislaţie. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic. DSVSA Olt va informa periodic publicul din judeţ, cu privire la evoluţia bolii, respectiv măsurile ce se impun în scopul combaterii acesteia.
Este interzisă comercializarea, înstrăinarea sau mişcarea sub orice formă a porcilor vii, a cărnii şi produselor din carne de porc provenite din zonele de restricţie, ca urmare a evoluţiei virusului pestei porcine africane. Se menţin restricţiile în ceea ce priveşte organizarea aglomerărilor de animale vii în scopul comercializării acestora – interdicţie de funcţionare a târgurilor de animale vii.