Te gândești să renovezi? Noul trend este „open kitchen”, indiferent de suprafața apartamentului. Avantajele și dezavantajele fiecărui tip de bucătărie

bucatarie deschisa Sursa foto: Unsplash

Tradițional, bucătăria deschisă era asociată cu maximizarea spațiului în apartamentele mici, însă, după pandemie, acest concept a cucerit noi teritorii. Schimbarea obiceiurilor sociale impulsionează o nouă distribuire a locuințelor, în care această opțiune câștigă teren, atât pentru funcționalitate… cât și pentru estetică.

Bucătăria deschisă sau americană începe să nu mai fie doar o necesitate pentru optimizarea spațiului. Acum este considerată și un element vizual și decorativ, care oferă o senzație de spațiu larg, fiind în același timp un loc care încurajează interacțiunea socială.

Designerul de interior Aitor Viteri de la Școala de Design din Madrid, a declarat pentru ABC: „În timpul crizei, în Spania, unde viața socială se desfășoară pe stradă, am fost nevoiți să rămânem acasă. Și s-a produs o schimbare, deoarece bucătăria a început să capete o importanță mai mare, ca urmare a popularizării ideii de a primi oaspeți acasă. De aceea, acest spațiu a trecut de la a fi o zonă de serviciu la statutul de zonă nobilă.”

Despre posibila influență a izolării asupra creșterii popularității bucătăriilor deschise, Luis Ruiz, fondator și CEO al unui studio de design interior din Barcelona, estimează că, mai presus de toate, ceea ce s-a întâmplat după pandemie a fost o cerere crescută de renovări generale. „Este adevărat că s-a constatat că locuințele sunt pentru a fi trăite, pentru a interacționa, pentru a avea spații deschise”, adaugă acesta.

Pro și contra bucătăriei deschise

„Avantajele principale — spune CEO-ul — sunt senzația mai mare de spațiu în locuință, mai multă lumină și mai multă conexiune între membrii familiei. Din punct de vedere estetic, este asociată cu un design mai modern. Schimbarea generațională se vede în faptul că ne dorim un design care integrează bucătăriile cu livingurile sau cu zonele de zi, urmărind și o funcționalitate mai mare. Bucătăria deschisă permite o distribuție mai flexibilă și se adaptează mai bine nevoilor cotidiene, pentru că petrecem mai puțin timp acasă și dorim să-l petrecem împreună.” Inconvenientele sunt mirosurile, zgomotul… „Și că se vede absolut totul, de la preparare până la curățare, în timp ce într-o bucătărie închisă, totul rămâne ascuns”, afirmă Viteri.

În ceea ce privește tipologia, există mai multe opțiuni: insulă centrală, peninsulă adiacentă peretelui (unele dintre ele în formă de L), bucătării semi-deschise, un bar separator… Estetica și funcționalitatea merg mână în mână. Ruiz spune că modelele cele mai cerute sunt insula și peninsulele: „Noi primim cele mai multe cereri pentru peninsule. În casele mai mari, insula este folosită, iar masa separă spațiile”.

Bucătăria deschisă este implementată chiar și în case de 300 – 400 de metri pătrați

În ceea ce privește bucătăriile cu insulă, Viteri le numește „bucătării sculpturale”. „Este un totem sau o insulă centrală, care generează întotdeauna o estetică mult mai spectaculoasă și un spațiu pentru interacțiune”, subliniază el. Designerul de interior menționează că bucătăria semi-deschisă este cea mai populară, „pentru că într-un anumit moment poate fi deschisă sau închisă în funcție de necesitățile spațiale sau de utilizare”. Pentru a separa bucătăria de living nu este necesar să se utilizeze elemente arhitecturale, cum ar fi un perete, deoarece se folosesc soluții decorative mai interesante: uși de sticlă, panouri decorative, elemente perforate… „Ceea ce se urmărește cu aceste soluții este ca bucătăria să aibă un punct de dualitate, să poată fi deschisă sau închisă”, explică Viteri.

Demontarea miturilor

Tradițional, bucătăria deschisă era asociată cu optimizarea spațiului în apartamente mici. Tarek Mure Garzón, reprezentant comercial al unei agenției imobiliare din cartierul Salamanca, una dintre cele mai exclusiviste zone din Madrid, demontează acest mit: „Tot mai mulți clienți spanioli o cer, indiferent de dimensiune, inclusiv în locuințele mari.”

Mure Garzón consideră că bucătăria deschisă este potrivită pentru orice tip de locuință: „Într-o casă mai mică, dacă mutăm bucătăria în living, putem câștiga o cameră în plus. Bucătăria deschisă este implementată chiar și în case de 300 sau 400 de metri pătrați. Este o chestiune de design. Într-o casă mare, se poate crea o zonă de bucătărie și living de 80 de metri pătrați, de exemplu.”

Viitorul

Cel mai dorit element în bucătăriile deschise sunt „bucătăriile care nu par bucătării”, dezvăluie Aitor Viteri. „Deși sunt pe piață de ceva timp, încă nu s-au implementat pe scară largă în locuințele obișnuite, cu excepția celor foarte luxoase. De pildă, aragazul este ascuns sub blat, care poate fi folosit și ca zonă de pregătire”, subliniază el.

În ceea ce privește viitorul, designerul crede că, pe lângă aspectele estetice, bucătăria deschisă va deveni o necesitate. „În Spania, metrul pătrat devine din ce în ce mai scump. În casele mici, pe care toată lumea și le poate permite, bucătăria deschisă va deveni din ce în ce mai importantă pentru a putea câștiga o cameră suplimentară”, subliniază acesta.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *