ANPC a controlat peste 700 de producători, distribuitori sau comercianţi de apă minerală naturală sau apă de izvor/ Amenzi de două milioane de lei

ANPC Sursa foto: Pexels

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de două milioane de lei, în urma unor controale la peste 700 de producători, distribuitori sau comercianţi de apă minerală naturală sau apă de izvor. Printre neregulile găsite au fost: depozitarea produselor în soare şi spaţii frigorifice murdare, transmite News.ro.

Reprezentanţii ANPC au anunţat, miercuri, că în prima jumătate a lunii iulie au desfăşurat o acţiune la nivel naţional privind respectarea prevederilor legale referitoare la modul de comercializare, etichetare, prezentare şi publicitate a apelor minerale naturale şi a apelor de izvor. Astfel, au fost controlaţi 705 operatori economici (72 de distribuitori, 8 producători, 618 magazine şi 7 staţii de distribuţie carburanţi) care comercializează produsele vizate, constatându-se abateri la 583 dintre aceştia.

Totodată, a fost verificată o cantitate de circa 1,2 milioane de litri apă minerală naturală şi apă de izvor, constatându-se că aproximativ 200.000 de litri din cantitatea controlată nu respectau prevederile legale în vigoare. În urma deficienţelor constatate, echipele de control au dat 427 de amenzi contravenţionale însumând circa 2 milioane de lei şi 220 de avertismente. De asemenea, au fost retrase definitiv de la comercializare 150.000 de litri de apă minerală naturală şi apă de izvor îmbuteliată în valoare de 330.000 de lei.

„Recomand consumatorilor să evite achiziţionarea produselor ambalate în recipiente de plasic expuse la vânzare în soare şi, de asemenea, să manifeste atenţie sporită la temperatura la care acestea urmează a fi depozitate după cumpărare (să nu fie lăsate, pe perioade îndelungate, în maşini sau alte locaţii în care temperatura poate fi mare şi poate deteriora produsele)”, a declarat preşedintele interimar ANPC, Sebastian Hotca.

Cele mai frecvente abateri descoperite de echipele de control au fost: depozitarea produselor sub acţiunea razelor solare, la temperatura mediului ambiant, contrar menţiunilor producătorilor, de pe eticheta de produs (păstrarea într-un mediu uscat şi răcoros); depozitarea produselor direct pe paviment; folosirea unor spaţii frigorifice neigienizate, pentru depozitare, cu depuneri de praf, resturi alimentare, mizerie; expunerea la vânzare a produselor la temperaturi mai mari decât cele indicate de producător pe etichetă; comercializarea unor ape minerale naturale cu data durabilităţii minimale depăşită.

De asemenea, comisarii ANPC au mai depistat şi alte nereguli: comercializarea de apă minerală naturală şi/sau apa de izvor care prezenta deficienţe de informare (înscrisuri incomplete sau incorecte, lipsa traducerii etichetelor în limba română, la produsele din import etc.); comercializarea unor ape minerale naturale în ambalaje deformate, deteriorate; lipsa afişării preţului de vânzare şi/sau a preţului pe unitatea de măsură sau neafişarea acestora în mod vizibil; nerespectarea regimului promoţiilor; lipsa autorizaţiilor de funcţionare.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Comentarii

  1. Asta este o stire? Asa va faceti viu meseria de jurnalisti? Ar trebui enumerate toate firmele care au fost amendate, si unde s-au gasit nereguli. Daca asa intelegeti sa va faceti meseria, atunci ne meritam soarta de tara bananiera…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *