Cinci efecte secundare periculoase ale consumului excesiv de ouă, conform științei/Consumul moderat însă vine cu multe beneficii

Consumul exesiv de ouă nu este sănătos Foto: Pexels

Ouăle sunt dintre cele mai controversate alimente. De-a lungul anilor au fost catalogat în forme diametral opuse, de la un exemplu de aliment complet și perfect, până la un prevestitor de temut al bolilor de inimă. Și chiar dacă știința pare să confirme acum că sunt sănătoase, există totuși riscuri în cazul consumului excesiv de ouă, arată Eat this!.

Ouăle sunt alimente puțin procesate și sărace în calorii, conțin cu 6 grame de proteine (per bucată), o cantitate surprinzător de mare de grăsimi mononesaturate, colină care stimulează creierul și luteină și zeaxantină, doi antioxidanți cunoscuți pentru susținerea sănătății ochilor. Sunt în mod natural sărace în sodiu. Unele cercetări arată chiar că persoanele care mănâncă ouă sunt mai predispuse să aibă o dietă sănătoasă cu o varietate de nutrienți importanți, cum ar fi fibre, vitamine și minerale.

Alimente pentru a maximiza metabolismul

Pe scurt, ouăle nu sunt nesănătoase – ba, sunt chiar bune pentru sănătate! Cu toate acestea, în cazul consumului excesiv de ouă pot apărea unele riscuri pentru unele persoane, în special pentru cele cu anumite afecțiuni. Mai exact, persoanele cu risc de boli cardiovasculare sau diabet ar trebui să limiteze consumul de ouă.

Dar câte ouă sunt prea multe?

O porție de ouă înseamnă un ou sau două albușuri de ou. American Heart Association sugerează o limită de o porție de ouă pe zi. Dar dacă vreți o omletă, dintr-un singur ou va ieși cam puțină. De aceea, atunci când vreți să analizați consumul de ouă, cel mai bine a fi să vedeți câte consumați într-o săptămână. Potrivit Mayo Clinic Health System, majoritatea persoanelor sănătoase pot mânca până la șapte ouă pe săptămână fără a le afecta sănătatea inimii.

Un studiu din 2018 din American Journal of Clinical Nutrition a constatat că nici chiar un consum de până la 12 ouă pe săptămână, timp de trei luni, nu a afectat factorii de risc cardiovascular la persoanele cu prediabet și diabet de tip 2. (Cu toate acestea, este demn de remarcat faptul că persoanele din studiu urmau o dietă concepută pentru pierderea în greutate).

Însă sunt diverși factori care pot afecta nivelul fiecăruia de toleranță la consumul de ouă.

Efectele secundare ale consumului excesiv de ouă

Iată cinci posibile efecte secundare pe care este mai probabil să le experimentați dacă vă faceți un obicei din a mânca prea multe ouă.

Ai putea consuma prea mult colesterol

Timp de decenii, experții au crezut că colesterolul din gălbenușurile de ou contribuie direct la creșterea colesterolului din sânge. Acum însă se pare că alte elemente din dieta și istoricul de sănătate pot avea un impact mai mare. Istoricul familial este un factor important de predicție a nivelului colesterolului din sânge, iar cea mai mare parte a colesterolului din sânge este produsă de ficat, nu ingerată prin alimente.

Cu toate acestea, ouăle conțin cantități mari de colesterol – aproximativ 190 de miligrame, ceea ce reprezintă peste 60% din cele 300 de miligrame recomandate ca limită.

Ar putea crește riscul de boli de inimă

Majoritatea experților sunt de acord că un ou pe zi nu pare să crească riscul de boli de inimă. De fapt, un studiu amplu efectuat pe o jumătate de milion de adulți chinezi a arătat că până la un ou pe zi a scăzut, de fapt, riscul de a dezvolta boli cardiovasculare.

Pe de altă parte, o extravaganță de trei sau patru ouă în fiecare dimineață ar putea avea cu totul alt efect. Un studiu din 2019 a asociat consumul a peste 300 de miligrame de colesterol pe zi cu un risc cu 17% mai mare de boli cardiovasculare (CVD) și un risc cu 18% mai mare de deces.

Mai multe cercetări ar putea clarifica anii de dovezi aparent contradictorii privind ouăle și bolile de inimă, dar pentru moment, este înțelept să consumați ouă cu moderație pentru sănătatea inimii.

S-ar putea să luați în greutate

În cazul în care combinați ouă cu alimente grele, precum cârnați grași, cartofi prăjiți, clătite cu zahăr, smântână sau chiar dulciuri, micul dejun ar putea ajunge să fie prea greu pentru digestie și să observați că luați în greutate.

Pentru o sănătate și o greutate optimă ar trebui să adăugați alimente nutritive la ouă: roșii, ardei, spanac, avocado etc.

Ar putea crește riscul de diabet

Într-un studiu din 2009 din revista Diabetes Care, persoanele care mâncau peste șapte ouă pe săptămână aveau un risc mai mare de a dezvolta diabet de tip 2 decât cele care mâncau mai puține ouă.

Alte cercetări au constatat că consumul de ouă (moderat) ar putea îmbunătăți de fapt controlul glicemiei și sensibilitatea la insulină la persoanele cu prediabet și tip 2, iar Asociația Americană pentru Diabet recomandă ouăle ca sursă de proteine.

S-ar putea să mâncați mai multe alimente nesănătoase

Gătitul unui ou nu îi schimbă factorul nutrițional – dar modul în care este gătit, ar putea. Mulți oameni prăjesc ouăle în unt sau le servesc cu carne procesată bogată în grăsimi și sodiu, cum ar fi șunca. În acest fel, ouăle pot fi un mijloc de consum involuntar de grăsimi saturate, sodiu și calorii în exces. Acest lucru (poate mai mult decât ouăle în sine) ar putea duce la un risc crescut de boli cardiovasculare.

Pe de altă parte, consumul moderat de ouă are efecte benefice: sunt o sursă bună de proteine, sunt sățioase, ajută la pierderea în greutate, sunt o sursă bună de vitamina D, ajută la reducerea inflamației și sunt o sursă excelentă de seleniu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Foto: Pexels

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *