foto freepik.com
Debarcați dinspre Americi pe vechiul continent odată cu expedițiile lui Columb în căutarea Indiilor, cartofii au fost inițial primiți cu multă suspiciune în Europa. A contribuit la asta inclusiv o lucrare foarte influentă în secolele de după: Pinax Theatri Botanici, un tratat aparținând botanistului elvețian Gaspard Bahuin, publicat la Basel în 1623.
S-a răspândit rapid opinia sa mai mult decât lapidară, prin care asemăna curioșii tuberculi cu membrele bolnave ale unor oameni– cam ca filmele de pe tiktok de azi. Bahuin opina, nici mai mult, nici mai puțin, că ei sunt cauza leprei. Că trebuie cu orice preț evitați și că cel mult îi puteau mânca animalele. A fost dintotdeauna greu să-i contrazici pe elvețieni, deși nu aveau încă bănci.
Și așa au devenit inițial cartofii hrană pentru porci, care creșteau într-o zi cât alții în două mâncând cartofi. S-a încercat și cu vitele, dar nu au fost pe placul lor. Săracul Columb, trebuie să se fi răsucit în mormânt, dar nu putem verifica.
Închisoarea, cartofii și mintea rațională
Și a venit apoi ziua în care un farmacist militar din armata franceză, Augustin Parmentier, a căzut prizonier în Germania în timpul războiului de șapte ani. Nu știm exact dacă l-a speriat mai mult ideea de a fi prizonier sau de a mânca mâncare prusacă. Cert e că s-a îngrozit văzând că li se oferă la masă cartofi, despre care el știa ca îi pot mânca doar porcii. Și așteptându-și el sfârșitul, a văzut nu doar că nu venea, dar nici măcar lepra nu-i dădea târcoale. Nu doar lui, dar nici tovarășilor de suferință. Și așa a început să-și pună întrebări și mai ales să se îndoiască de adevărurile mai mult sau mai puțin oficiale. Dubito ergo cogito, în fond era urmașul lui Pascal.
Revenit acasă, a început să cerceteze, iar intuiția sa a fost confirmată. A descoperit că da, plantele și florile de cartofi conțineau puțină solanină, oarecum toxică dar nu cine știe ce. Și că o conțin și tuberculii, dar doar în coajă. Era suficient să-i cureți. Avea să dea liber la consumul de cartofi în scurt timp în urma publicării a două lucrări magistrale: Examen chimique des pommes de terre, în 1773, urmat, un an mai târziu, Ouvrage economique sur les pommes de terre, le froment et le riz.
Astăzi, știm că mult iubiții cartofi sunt bogați în potasiu, fosfor, magneziu, sulf, calciu, fier, magneziu, vitamine B, C și PP și conțin multe fibre. E drept că au și destul amidon, dar au un aport caloric la jumătate fată de alimentele din cereale.
Parmentier a lăsat urmașilor și o rețetă pentru a-i folosi în mod plăcut: potage Parmentier sau supă Parmentier. Și pentru că orice se naște în Europa se bucură de consacrare planetară după ce descinde în America, rețeta lui Parmentier a devenit celebră odată cu cărțile de gastronomie ale celebrei autoare Julia Child.
Iată mai jos rețeta, de pe situl oficial de promovare turistică al Franței.
Rețeta de potage parmentier / supă cremă de cartofi cu praz
4 cartofi
2 bulbi de praz
1 l supă limpede de legume
100 g smântână dulce
30 g unt
sare, piper
felii sau crutoane de pâine
Se taie rondele prazul, se curăță și se taie cuburi cartofii.
Se încălzește untul, se sotează prazul cu cartofii, până se rumenesc ușor, circa 2 minute, amestecând.
Se adaugă supa limpede, se aduce la punctul de fierbere ridicând flacăra. Apoi se lasă la foc mic, sub capac, circa un sfert de oră.
Când sunt gata, se pasează cu un mixer vertical până devine o cremă.
Se adaugă smântâna și se potrivește de sare și piper.
Se servește caldă, cu o felie de pâine prăjită sau crutoane.
