Dacă ziua națională de 4 Iulie e și despre mândria de a fi american, sectorul agricol și alimentar al Statelor Unite ale Americii este cu siguranță unul dintre cele mai întemeiate motive de mândrie. Resursele sale naturale și pământurile, întinse și, deopotrivă, bune pentru cultivat, au impus SUA printre cei mai importanți producători și furnizori de produse agricole din lume.
Fără câteva dintre legumele și ingredientele aduse din America după secolul XV, cultura culinară a Europei moderne și contemporane ar fi de neimaginat, după cum azi, fără brandurile iconice venite de dincolo de Atlantic, o masă în oraș ar fi mai puțin „cool”. Dar, cu proiecția sa spre cercetare și inovație, cu deschiderea spre dezbatere specifică felului de a fi al Americii, industria agroalimentară din SUA înseamnă mai mult decât niște ingrediente suprinzătoare sau niște branduri cunoscute de toată lumea: e una dintre roțile motrice ale țării și, implicit, ale lumii noastre.
Savuroasa „Lume nouă”
„Magic eight”: astfel numește istoricul alimentar Lois Ellen Frank cele opt ingrediente care ajung în „Lumea Veche” după 1492, când Columb a ajuns în America. Cartofii, roșiile, porumbul, fasolea, dovleceii, chili-ul, cacaua și vanilia aveau să transforme radical bucătăria europeană. Ce ar însemna bucătăria italiană fără roșii sau cea irlandeză fără cartofi.
Nici bucătăria asiatică nu poate fi poate fi concepută fără chili, după cum nici faimoasa patiserie franțuzească n-ar însemna nimic fără vanilie sau ciocolată. Desigur, nici bucătăria, savuroasă, dar, în vremuri grele, de subzistență a țăranului român n-ar putea fi imaginată fără mămăliga lângă care îndată apucai un boț de brânză frământată, un pic de slană și niște roșii culese din grădină…
Ponderea agriculturii în economia SUA
Sectorul agricol din SUA înseamnă mai mult decât afacerile pur agricole: o serie de alte sectoare, precum producția de alimente și băuturi, magazinele alimentare și de băuturi, serviciile de alimentație și locurile de luat masa sau de comandat băutură, textilele, îmbrăcămintea și produsele din piele naturală, silvicultura și pescuitul sunt strâns legate de producțiile diverselor ferme de pe întinsul Statelor. Tot acest conglomerat format din agricultură, alimentație și industriile conexe contribuie cu nu mai puțin de 1.500 de trilioane de dolari, o cotă de 5,6% din Produsul Intern Brut (PIB) al SUA. Strict producția fermelor din America are o contribuție de 203 miliarde – 0,7% din PIB.
Un american din 10 lucrează în agricultură și în industriile conexe
În 2022, anul la care fac referire majoritatea analizelor sectoriale, peste 22 de milioane de locuri de muncă cu normă întreagă sau parțială au fost legate, în Statele Unite ale Americii, de sectoarele agricol și alimentar — 10,4% din totalul angajării în SUA! Angajarea directă la fermă a însemnat aproximativ 2,6 milioane din aceste locuri de muncă.
Ocuparea forței de muncă în industriile legate de agricultură și alimentație susține alte aproape 20 de milioane de locuri de muncă. Dintre acestea, serviciile de alimentație, locurile de mâncare și băuturi au cea mai mare pondere – 12,7 milioane de locuri de muncă – iar magazinele de alimente și de băuturi adaugă 3,3 milioane de locuri de muncă. Restul industriilor legate de agricultură vin, împreună, cu 3,5 milioane de locuri de muncă.
Fabricile de carne și păsări au angajat cel mai mare procent de muncitori din producția de alimente și băuturi, aproximativ o treime, urmate de brutării și fabrici de băuturi. Dacă Texasul are cei mai mulți angajați în ferme, în jur de 270.000 de oameni, Dakota de Nord are cel mai mare procent de angajați în domeniu dintre toate statele, 5,6%, în condiții în care în Washington procentul de-abia dacă trece de 0%, iar Rhode Island e de 0,2%: varietatea SUA se reflectă limpede și în astfel de statistici.
Trend: ferme mici mai puține, ferme mari mai puternice
Prin poziția sa dominantă în zona agriculturii, Statele Unite ale Americii sunt și un trendsetter în domeniu. Iar trendul – așa cum rezultă el după recensământul agricol din 2022, publicat de Departamentul Agriculturii (USDA) – e că unele ferme se dezvoltă tot mai mult prin achiziția de ferme mici. 95% dintre fermele din SUA sunt administrate de familii, persoane fizice, parteneriate familiale sau corporații familiale.
Numărul de ferme a scăzut în ultimii 5 ani la 1,9 milioane față de un vârf de aproape 7 milioane în anii ’30 și 2,2 milioane în 2000. Aproximativ 20 de milioane de acri de teren agricol s-au pierdut în aceeași perioadă, terenurile agricole făcând loc extinderilor urbane, „fermelor” de panouri solare sau unor dezvoltări industriale.
ZOOM: Industria cărnii de vită
Producția de bovine este cea mai importantă industrie agricolă din Statele Unite, reprezentând în mod constant cea mai mare parte din totalul încasărilor în numerar pentru mărfuri agricole. Cu resurse bogate de terenuri agricole, Statele Unite au dezvoltat o industrie a cărnii de vită care este în mare măsură separată de sectorul său de lapte.
Pe lângă faptul că au cea mai mare industrie de vite hrănite din lume, Statele Unite sunt, de asemenea, cel mai mare consumator de carne de vită din lume – în primul rând carne de vită de mare valoare, hrănită cu cereale. SUA produc, anual, peste 12 miliarde de kilograme de carne de vită. România importă carne de vită din SUA de peste 2,5 milioane de dolari pe an.
ZOOM: Vinurile americane de calitate, la mare căutare
În ciuda unor rapoarte deloc încurajatoare, vânzările de vin american pe piața SUA au trecut de 100 de miliarde de dolari în 2023, în creștere constantă din 2018 încoace, iar jumătate dintre cele peste 11.000 de vinării din cele 50 de state declară că și-au atins obiectivele pe anul trecut. „Premiumizarea” e trendul cel mai spectaculos: vânzările buteliilor de vin ce costă 10 dolari sau mai mult și-au stabilizat vânzările – cu perspectivă de creștere. 88% din vinul american e consumat în țară, spre deosebire de procente sub 60% în Italia și Franța. California domină piața vinului american, producând patru din cinci sticle ce poartă marca USA.
Boundary Breaks Vineyard, Ice Wine Riesling 2020 (95), Robert maze, Chautauqua Cellars Riesling 2018 (93), Hosmer Winery, Limited Release Cabernet Franc 2020 (92), Wolffer Estate Vineyard, Caya Cabernet Franc 2019 (92) și Hahn Family Wines, SLH Estate Pinot Noir 2021 (91) și Kenwwod Vineyards, Pinot Noir 2019 (91) sunt cele cinci vinuri americane care au primit peste 90 de puncte din partea specialiștilor de la Club Enologique.
România a importat din SUA, în 2023, vinuri de aproape 1,2 milioane de dolari. Spre comparație, importurile de whisky au fost de 15 milioane de dolari.
Americanii, primii la exporturile agroalimentare
„America agroalimentară” a schimbat lumea după secolul XV și continuă să o facă și în zilele noastre. SUA sunt un producător de top când vine vorba despre principalele cereale și vegetale și, mai mult decât atât, cel mai mare exportator agri, mult în fața Țărilor de Jos, Germaniei și Franței. Potrivit statisticilor Organizației Națiunilor Unite, SUA sunt lideri la producția de porumb, soia și grâu, din care exportă cantități și procente importante, cifrate la multe miliarde din totalul de 178 miliarde de dolari, după datele din 2023.
În funcție de ponderea exporturilor din totalul producției, cele mai tranzacționate produse agri & food din SUA sunt cerealele alimentare, cerealele și oleaginoasele măcinate, semințele oleaginoase, fructele și nucile, produsele din carne, cerealele furajere, legumele și pepeni, fructele și legume conservate, lactatele, zahărul și dulciurile, băuturile, produsele de patiserie, respectiv îndulcitorii.
Mărfurile ale căror cote de export reprezintă 40% sau mai mult din valoarea lor totală de piață includ fructele și diverse tipuri de fructe cu coajă, proaspete sau uscate, semințele oleaginoase și cerealele alimentare, cum ar fi orezul și grâul. Statele Unite au tendința de a exporta o pondere mai mare de produse nefabricate decât produsele manufacturate. Din 2008 încoace, ponderea globală de export a producției agricole din SUA a rămas relativ constantă la aproximativ 20%.
Primele cinci piețe pentru exporturile agricole din SUA au reprezentat două treimi din valoarea totală a exporturilor agricole ale SUA în anul fiscal 2023. Exporturile către China au ponderea cea mai mare, cu 33,7 miliarde de dolari, urmate de Mexic, cu 28,2 miliarde de dolari, și Canada, cu 27,9 miliarde de dolari. Uniunea Europeană a rămas în urmă, cu 12,3 miliarde de dolari, abia depășind Japonia.
Importuri din SUA de peste 200 de milioane de dolari
Produsele agri nu se regăsesc între primele cinci categorii de produse exportate de SUA în România. Conform Institutului Național de Statistică (INS), România a importat hrană și produse agricole din Statele Unite în valoare de 211 milioane de dolari, în creștere cu 11 procente față de anul precedent. Aceste date plasează SUA în Top 20 exportatori de profil în țara noastră. România importă pește și produse din pește cam de aceeași sumă de aproximativ 2,5 de milioane de dolari, soia de aproape 8 milioane de dolari, semințe de floarea soarelui de circa 20 de milioane de dolari, produse din soia de 46 de milioane de dolari, dar și hrană pentru câini și pisici de 3 milioane de euro.
Privind spre viitor
„Securitatea alimentară”, despre care se vorbește tot mai mult în ultima vreme, este, la rândul său, o direcție susținută de Statele Unite ale Americii prin importante programe de ajutor îndreptate spre țările aflate în nevoie. „Creșterea în sectorul agriculturii <<de la fermă la furculiță>> s-a dovedit a fi de cel puțin două ori mai eficientă în reducerea sărăciei decât creșterea în alte sectoare. Investiția în micii fermieri – printre care multe femei – și în sistemele alimentare care îi hrănesc e mai importantă ca niciodată. Pentru a hrăni o populație care se estimează că va crește la 9 miliarde de oameni până în 2050, lumea va trebui să-și dubleze producția actuală de alimente. Pentru a se asigura că oamenii au suficientă hrană, alinierea asistenței pe termen scurt cu o strategie de dezvoltare pe termen lung poate ajuta țările să-și hrănească propriii oameni”, conform site-ului Agenţiei pentru Dezvoltare Internaţională a SUA (USAID).
CURIOZITĂȚI
– Fermierii câștigă, în medie, doar 15 cenți din fiecare dolar cheltuit cu amănuntul pentru alimente. Restul înseamnă costuri dincolo de poarta fermei: salarii și materiale pentru producție, procesare, marketing, transport și distribuție.
– 30% dintre fermierii americani sunt începători (sunt în afacere de mai puțin de 10 ani), iar vârsta lor medie e de 47 de ani.
– Randamentul total al porumbului din SUA a crescut cu peste 360% față de 1950.
– În medie, o fermă din SUA hrănește 166 de oameni anual, în SUA și în străinătate.
– Mulți americani sărbătoresc sărbătorile, cum e și ziua națională de 4 iulie, cu mâncare, cheltuind aproape 14 miliarde de dolari în fiecare an.