Practici prietenoase cu biodiversitatea/ Reprezentant ADEPT Transilvania: Prin folosirea de polenizatori naturali, agricultorii au şi beneficii economice, nu doar ecologice

albine

Reţeaua naţională a fermierilor pentru biodiversitate în agricultură, constituită de Fundaţia ADEPT Transilvania în cadrul proiectului multinaţional FarmBioNet (Farmer-Focused Biodiversity and Agricultural Knowledge Network), analizează aplicarea pe scară largă şi în România a unor practici prietenoase cu biodiversitatea, inclusiv prin folosirea de polenizatori naturali, în urma cărora agricultorii pot avea beneficii economice, nu doar ecologice, transmite Agerpres.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

- articolul continuă mai jos -

“La Angofa, lângă Sighişoara, unde ne putem bucura de toate binefacerile naturii, de biodiversitate şi un aer curat, am avut o nouă întâlnire cu fermierii din Reţeaua naţională pentru biodiversitate în agricultură din cadrul proiectului FarmBioNet. Este un proiect în care există un schimb de bune practici între fermieri, astfel încât să împărtăşim din experienţa noastră şi să aflăm de la alţi fermieri cum fac ei, astfel încât să şi aprecieze viaţa, dar să şi producă hrană. Pentru că, la un moment dat, agricultura a intrat în conflict cu biodiversitatea, mai ales agricultura intensivă (…). Am analizat aceste practici prietenoase cu biodiversitatea din punct de vedere al efectului lor asupra biodiversităţii şi din punct de vedere al avantajelor economice. Proiectul îşi propune să arate că prin aplicarea de practici prietenoase cu biodivesitatea, noi putem să avem şi beneficii economice, nu doar ecologice, pentru că dacă am un lăcuţ la mine la fermă, acolo vin şi alte creaturi. Iar dacă am posibilitatea să am cât mai mulţi polenizatori în zonă, atunci şi producţia poate să crească”, a declarat, pentru AGERPRES, responsabilul cu implementarea proiectului la nivel naţional din partea Fundaţiei ADEPT Transilvania, Ben Mehedin.

Proiectul FarmBioNet, finanţat de Uniunea Europeană prin programul Horizon Europe pentru cercetare şi inovare, se derulează în 12 ţări europene, iar în România este implementat de către Fundaţia ADEPT Transilvania.

Potrivit lui Ben Mehedin, proiectul îşi propune să identifice practicile agricole favorabile biodiversităţii şi să îi ajute pe fermieri să creeze, în fermele lor, situaţii avantajoase biodiversităţii, fie că este vorba de spaţiu, siguranţă, hrană sau adăpost pentru diversitatea de plante şi animale.

“Acum, când omenirea şi-a dat seama că mai e nevoie şi de aer curat, mai e nevoie şi de zumzet de gâze, mai e nevoie şi de fluturaşi care zboară, oamenii şi-au îndreptat atenţia şi înspre viaţă, înspre calitatea naturii. Dacă în unele ţări sunt oameni care dau cu pensula pe flori pentru a face polenizarea, la noi, acest serviciu de ecosistem este făcut de către gâzele care zboară, de către polenizatori (…). Noi am analizat percepţia omului într-o metodologie de cartare conceptuală de grup. Este modul în care experţi sau oameni diferiţi – pentru că în cadrul reţelei avem fermieri, experţi silvici, cercetători, consilieri, consultanţi -, percep la noi practicile care au fost definite de către toţi membrii reţelei la nivel European. Acele practici care au fost cotate foarte bine din punct de vedere al avantajelor de biodiversitate, însă au note ceva mai mici în privinţa efectelor economice”, a spus Ben Mehedin.

Proiectul FarmBioNet prevede înfiinţarea unei reţele naţionale pentru biodiversitate în agricultură în fiecare dintre ţările partenere, formată din fermieri, silvicultori, cercetători, ONG-uri, consilieri şi alţi experţi relevanţi din cadrul Sistemului de cunoştinţe şi inovare în agricultură (AKIS).

Reţeaua naţională din România a fost înfiinţată în acest an cu scopul colectării şi distribuirii de cunoştinţe şi informaţii, cazuri de bună practică din agricultura prietenoasă cu mediul pentru a promova schimbul de cunoştinţe tradiţionale şi acţiuni bazate pe rezultate ştiinţifice.

Ben Mehedin a precizat că acest proiect va realiza o analiză cost-beneficiu, pentru a arăta modul în care biodiversitatea contribuie la producţia alimentară durabilă şi va dezvolta instrumente practice de luare a deciziilor pentru a promova biodiversitatea în rândul agricultorilor, silvicultorilor şi a factorilor de decizie.

Prin proiectul FarmBioNet, timp de trei ani, fermierii din România şi din celelalte 11 ţări partenere pot avea ocazia să înţeleagă cât de favorabilă este biodiversitatea în ferma lor şi ce acţiuni simple, cu costuri reduse, ar putea întreprinde pentru a aduce îmbunătăţiri întregii ferme, în sprijinul biodiversităţii, fără ca productivitatea să fie afectată negativ.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *