WWF Bulgaria şi partenerii săi au eliberat marţi aproape 6500 de peşti din specii în pericol critic de dispariţie de sturioni ruseşti în Dunăre, lângă Belene, conform unui anunţ al organizaţiei pentru protecţia faunei sălbatice. Înainte de eliberare, puietul a fost marcat pentru ca experţii să poată identifica exemplarele în viitor pentru monitorizarea programului de repopulare a apelor Dunării, transmite Agerpres.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
- articolul continuă mai jos -
Peştii au vârsta de 2 luni şi jumătate şi aproximativ 15 centimetri lungime. Ei şi-au început călătoria în viaţă la prima staţie plutitoare de reproducere a sturionilor din Europa, deschisă la Viena în aprilie; sunt de origine dunăreană dovedită. Au fost crescuţi în cadrul proiectului inovator LIFE-Boat4Sturgeon, care îşi propune să creeze o bancă de gene pentru reproducerea puietului din cele patru specii de sturioni care încă se găsesc în Dunăre, contribuind astfel la asigurarea supravieţuirii lor.
WWF Bulgaria îndeamnă pescarii de-a lungul râului să protejeze peştii tineri, deoarece se pot încurca uşor în plasele lor. Dacă se întâmplă acest lucru, peştii trebuie eliberaţi imediat şi returnaţi în râu, a declarat expertul şef al WWF, Stoian Mihov.
Sturionii joacă un rol important ca indicator al stării ecosistemelor fluviale. Au devenit familia de animale cea mai ameninţată cu dispariţia din lume din cauza pierderii habitatului, a rutelor de migraţie blocate de baraje, diguri şi centrale hidroelectrice, a pescuitului excesiv, a poluării apei şi a hibridizării. Este în vigoare o interdicţie completă asupra capturilor lor în Dunăre şi Marea Neagră.
Ştire selectată de BTA pentru promovare şi publicare de către AGERPRES, fără intervenţie pe text, conform acordului de colaborare dintre agenţii.