De cine și de ce depinde ca cineva să mănânce sănătos și cum ne putem educa în acest sens? A fost o alta din chestiunile discutate în cadrul conferinței „Un an de G4Food”, care a avut ca speakeri reprezentanți ai mai multor entități care au legătură cu sectorul alimentar.
„Educația pleacă de la retaileri, pentru că retailerii sunt cei care au de a face cu un furnizor, pentru ei primează prețul, și atunci asta este primul lucru pe care ți-l pune pe masă. Ei spun: nu ne interesează ce și cum trebuie să faci ca să ajungi la acest preț. Or, trebuie să nu mai punem toate porcăriile pe rafturi în retail, asta e o primă chestiune, și apoi mai e și problema adaosurilor, a prețului mâncării, dacă nu am cu ce, nu câștig suficient de mult, nu pot să îmi permit o alimentație exclusiv bio sau măcar parțial bio”, a fost de părere Alex Cîrțu, cofondator al brandului de delivery LifeBox și consultant HoReCa, unul dintre promotorii alimentației sănătoase.
„Acum 13 ani nu se punea foarte tare accentul pe partea nutrițională în HoReCa”
El a ținut să remarce progresul în acest sens față de anii trecuți în sectorul ospitalității. „Când am intrat în această industrie, acum 12-13 ani, am venit din poziția de cadru didactic într-o școală particulară, unde am avut norocul să predau, printre altele, și cursuri de gătit, pentru că școala punea la dispoziție resursele necesare, și din pasiune, pentru că am participat la un concurs de gătit, am decis că vreau să mă reprofilez, pentru că asta vreau să fac. Atunci nu se punea foarte tare accentul pe partea nutrițională, nu atât de mult pe cât ne-am fi dorit, nu exista această cultură, nu se punea problema că dacă am combinat carne cu lactate îngreunez digestia, sau, la fel, dacă am un sos fructat în care dacă adaug zahăr îngreunez digestia”, a expus el situația din perspectiva experienței proprii.
Însă, privind în urmă, progresele se văd, spune el.„Consider că lucrurile se îmbunătățesc în industria ospitalității din acest punct de vedere, suntem pe un drum ascendent. Ne ducem într-o direcție bună dar care ar putea fi și mai bună”.
Alex Cîrțu este finalist al primei ediții MasterChef România și de-a lungul anilor a fost ambasador de brand pentru CrockPot, Delaco, Kenwood și alte companii din domeniu, a organizat evenimente gastronomice de amploare și a susținut cursuri de formare pentru profesioniști din industrie. Iar pe lângă experiența sa ca bucătar și consultant, Chef Alex Cîrțu este și un promotor al educației alimentare și a participat la elaborarea primului Ghid de nutriție sănătoasă în școli și grădinițe.
