Mai mulţi agenţi economici din Drăgăşani şi Horezu, găsiţi cu nereguli în ceea ce priveşte comercializarea de produse alimentare, au fost amendaţi în cadrul unei acţiuni a poliţiştilor de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice derulată împreună cu inspectorii sanitar-veterinari şi cu reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor (CJPC), a informat, vineri, Poliţia Vâlcea, transmite Agerpres.
Potrivit sursei citate, în total au fost verificate 13 magazine din cele două oraşe, fiind aplicate opt sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 40.000 de lei. Dintre acestea, trei amenzi, în valoare totală de 10.000 de lei, au fost date de poliţişti, pentru neutilizarea caselor de marcat, alte două, însumând 22.000 de lei, de către reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor şi încă trei, în valoare de 8.000, de către comisarii de la Protecţia Consumatorilor.
La ce trebuie să fie atenți cumpărătorii
Pentru cumpărături în siguranţă, autorităţile din Vâlcea recomandă consumatorilor să fie cu băgare de seamă la aspectul şi la termenul de valabilitate al produselor pe care vor să le achiziţioneze. “În primul rând, consumatorii trebuie să acorde o atenţie deosebită la achiziţia produselor alimentare, având în vedere că unii operatori economici vor profita de această perioadă pentru a-şi vinde produsele din stoc, indiferent de calitatea acestora.
De asemenea, trebuie să verifice cu atenţie din punct de vedere organoleptic (aspect, miros, culoare) calitatea produselor alimentare şi să le refuze pe acelea pentru care au suspiciuni privind calitatea şi mai ales siguranţa. Atenţie deosebită la produsele alimentare care prezintă urme de mucegai, care prezintă data durabilităţii minimale depăşită sau ambalajele deteriorate şi pentru care exista suspiciunea deteriorării conţinutului”, a transmis comisarul şef adjunct al CJPC Vâlcea, Cristina Prună, într-un comunicat de presă.
Aceasta a precizat, de asemenea, că recomandă ca achiziţionarea cărnii şi a produselor de patiserie să se facă numai din locuri special amenajate şi autorizate în acest sens. “Să evităm să achiziţionăm carne mai ales din portbagajul maşinilor şi din locuri neautorizate, pentru că riscăm să cumpărăm produse nesigure. Carnea trebuie să prezinte la suprafaţă o peliculă uscată de culoare roz până la roşie, să fie fermă şi elastică atât la suprafaţă, cât şi în secţiune, iar mirosul trebuie să fie caracteristic de produs proaspăt. De asemenea, la comercializarea produselor de patiserie – cozonaci şi checuri – trebuie să avem foarte mare grijă la informarea consumatorilor. De exemplu, în această perioadă, cozonacii sunt expuşi la comercializare şi ambalaţi şi neambalaţi. Dacă produsele sunt neambalate, la vitrina de expunere, trebuie să existe informaţii cu lista ingredientelor”, a mai spus reprezentanta CJPC Vâlcea.