UPDATE: IPJ Brașov confirmă decesul/ A murit omul de afaceri Silviu Prigoană/ Prigoană lua masa, împreună cu trei persoane, într-un restaurant din localitatea Șimon, Brașov

silviu prigoana Foto: G4Media

Update 16.28: IPJ Brașov a confirmat știrea.

În această dupa-amiază, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Bran au fost sesizați cu privire la faptul că, în timp ce o persoană, de 60 de ani, lua masa împreună cu alte persoane, la un restaurant din Stațiunea Bran, a resimțit o stare de rău, fapt pentru care a fost solicitat sprijin de specialitate.

Echipajul medical sosit la fața locului a întreprins procedurile de resuscitare, însă, în pofida tuturor manevrelor, a fost declarat decesul bărbatului.

În cauză, la acest moment, se desfăsoară actvitățile specifice de cercetare, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul unității de parchet competente

Știrea inițială

Omul de afaceri Silviu Prigoană a încetat din viață, marți, la vârsta de 60 de ani, scrie G4Media. Acestuia i s-a făcut rău într-un restaurant din localitatea Șimon, județul Brașov, în timp ce se afla la masă împreună cu alte trei persoane. A fost chemată ambulanța, însă medicii sosiți la fața locului nu au reușit să-l resusciteze și au declarat decesul, potrivit surselor G4Media.

Silviu Prigoană a suferit un infarct miocardic, au precizat aceleași surse.

În anul 2010, Silviu Prigoană a mai suferit un infarct miocardic, în urma căruia a fost internat la spitalul Floreasca din Capitală.

Silviu Prigoană s-a născut în decembrie 1963, la Gherla, în județul Cluj.

Prigoană a fost acționar principal al Rosal Grup și fondator al posturilor de televiziune Realitatea TV, Etno TV și Taraf TV. A fost și deputat de București din partea PDL în legislatura 2008-2012.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *