VIDEO. Salată de cartofi Goldee’s, creată de un celebru restaurant cu specific de barbecue din Texas, servită ca garnitură la carne

VIDEO. Salată de cartofi Goldee’s, creată de un celebru restaurant cu specific de barbecue din Texas, servită ca garnitură la carne
foto: foodandwine.com
Există multe, infinite versiuni de salată de cartofi, cea mai cunoscută fiind probabil cea germană. Însă o versiune pe care a creat-o Lane Milne, unul dintre cei cinci fondatori ai restaurantului Goldee’s Barbecue din Fort Worth, Texas, este considerată una dintre cele mai reușite variante de autor.

Rețeta a devenit una dintre garniturile emblematice ale localului, renumit inclusiv pentru că a fost desemnat de mai multe ori printre cele mai bune restaurante de barbecue din Texas. Este o  salată de cartofi densă și cremoasă, în care țelina și ceapa roșie aduc un plus de textură crocantă, iar castravetele murat cu mărar oferă o notă acrișoară.

Iată mai jos varianta propusă de revista Food and Wine, care a încercat să reconstruiască ceea ce propune restaurantul care i-a dat viață, rețeta nefiind publicată de autorii ei. Odată fierți cartofii, se prepară în timp record.

Ingrediente pentru 10 circa porții de salată de cartofi Goldee’s

-pentru dressing

1 ou

90 ml oțet de mere

2 linguri zahăr

2 linguri muștar picant

piper negru, după gust

paprika dulce, după gust

240 ml ulei de semințe de floarea soarelui

-pentru salată

1,4 kg cartofi galbeni

1 lingură sare (plus/minus, după gust, adăugată treptat)

4 cepe verzi (doar partea verde deschis și verde închis), feliate subțire

3 tije de țelină, tăiate mărunt

1 ceapă roșie mare, tocată mărunt

1 legătură pătrunjel, tocat mărunt

1 castravete murat cu mărar, tăiat mărunt

Procedeu

Pentru dressing, transferăm oul, oțetul, sarea, muștarul, piperul, zahărul și paprika într-un blender sau folosim un mixer vertical.

Adăugăm treptat uleiul, în fir subțire, ca la maioneză, până obținem o cremă moale și bine emulsifionată, care chiar seamănă cu maioneza. Potrivim de sare și punem dressingul în frigider.

În continuare, fierbem cartofii în coajă într-o oală mare, adăugăm sare din belșug în apă și aduceți la punctul de fierbere pe foc mare.

Mișcorăm flacăra și lăsăm să fiarbă molcom, la foc mediu, până devin fragezi, aproximativ 20 de minute. Îi scurgem și îi lăsăm să se răcească complet, cam 1 oră.

- articolul continuă mai jos -

În continuare, zdrobim cartofii până obțineți ceva cam ca un piure grosolan, neomogenizat. Adăugăm țelina, ceapa roșie, ceapa verde și castravetele murat.

Încorporăm acum dressingul și potrivim de sare. Acoperim și lăsăm la frigider aproximativ 1 oră înainte de servire, pentru ca aromele să se întrepătrundă. Se poate servi și ca garnitură, dar și ca fel de sine stătător. Merge foarte bine și ca mâncare la pachet.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă