Rețetele Juanitei: Ficat de vițel cu ceapă caramelizată/ O cină rapidă și cu aport de fier și vitamine pentru organism

Rețetele Juanitei: Ficat de vițel cu ceapă caramelizată/ O cină rapidă și cu aport de fier și vitamine pentru organism
Foto: G4Food

Consumul de organe, puțin apreciat la alte popoare, este destul de frecvent la români. Creier pane, rinichi cu ceapă, drob din organe de miel sau pui; dar cel mai mult se mănâncă ficatul. În primul rînd cel de pui, dar și cel de vițel, vită sau porc. În Spania, unde locuiesc eu de ceva timp, găsești organe doar în măcelării, câteodată doar la comandă sau în hipermarketuri. Cum am găsit un ficat de vițel, am profitat și am decis să prepar o cină din ficat cu ceapă și vin alb.

Ingrediente

Ficat de vițel cam 500 de gr

O jumătate pahar vin alb sau puțin coniac

2 cepe

2 căței de usturoi

2 linguri ulei de măsline extravergin și un cub de unt

Puțin cimbru proaspăt sau uscat

Sare, piper

Lapte pentru macerat.

Prepararea ficatului cu ceapă

ficat ceapa

Foto: G4Food

Ficatul se curăță de sânge și impurități (grăsime, vase de sânge etc) și se taie în felii subțiri. Se acoperă cu lapte și se lasă la macerat în frigider câteva ore. Se scoate la temperatura camerei cu oră înainte de a-l găti. Înainte de a-l pune în tigaie se tamponează bine cu un șervețel.

- articolul continuă mai jos -

Separat se curăță ceapa și usturoiul și se taie rondele fine. Se călesc în ulei și puțin unt 10 minute. Într-o altă tigaie se topește restul de unt, se pune și o lingură de ulei și se gătește, la foc mediu 2-3 minute ficatul pe ambele părți. Se pun ceapa și usturoiul și cimbrul și se mai lasă cu capacul pus 5 minute, întorcând bucățile la jumătatea timpului. NU se sărează.

Când ficatul e gata, se pune vinul sau cognacul, sare, piper și se mai lasă 2-3 minute să se elimine aburii alcolului. Dacă puneți sare de la început, ficatul se întărește.

ficat ceapa

Foto: G4Food

Eu îl servesc împreună cu mămăligă sau piure de cartofi. Sau când nu am timp (ca astăzi) cu murături și puțină zacuscă.

Poftă bună!

Pentru beneficiile și contraindicațiile consumului de ficat, citește și Avantajele și dezavantajele consumului de carne de organe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă rugăm să păstrați un ton respectuos în comentarii.

Limbajul ofensator, injuriile, comentariile instigatoare la ură sau postarea repetată și abuzivă a aceluiași mesaj pot duce la ștergerea comentariului și, în unele cazuri, la suspendarea temporară a dreptului de a comenta.

Comunitatea noastră este despre pasiunea pentru mâncare, rețete și experiențe culinare, iar discuțiile sunt binevenite atât timp cât rămân civilizate și constructive. Vă mulțumim că ne ajutați să păstrăm un spațiu plăcut pentru toți

Pe aceeași temă