UPDATE: Incendiul a izbucnit de la un coş de fum neprotejat termic faţă de materialele combustibile, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş, transmite Agerpres. „La sosirea pompierilor, incendiul se manifesta generalizat la o clădire (P+1+M) cu suprafaţa desfăşurată de aproximativ 900 mp (…) şi o altă construcţie cu suprafaţa de circa 100 mp, iar flăcările violente prezentau pericol de propagare la clădirile din apropiere. Pompierii au reuşit să salveze ferma învecinată”, se precizează într-o informare transmisă de ISU Argeş.
Conform aceleiaşi surse, pompierii au acţionat şi pentru protejarea unui rezervor GPL, aflat la aproximativ 20 de metri faţă de locul în care a izbucnit incendiul. Nu s-au înregistrat victime, 10 persoane reuşind să se evacueze pe cont propriu din clădire înainte de sosirea echipelor de intervenţie. Pompierii au intervenit cu 10 autospeciale de stingere, dintre care două de la ISU Braşov, o autoplatformă şi un echipaj SMURD, în sprijin fiind solicitat şi un echipaj al Serviciului de Ambulanţă Judeţean Argeş.
Un incendiu devastator a izbucnit în urmă cu puțin timp la o pensiune din localitatea argeșeană Valea Mare Pravăț, transmite Obiectiv de Argeș. Din primele informații, se pare că incendiu a cuprins toată pensiunea, restaurantul, bucătăria. Din păcate, flăcările au distrus complet localul, nemaiexistând posibilitatea să fie salvat ceva.
În momentul de față, pompierii acționează pentru stingerea incendiului dar și pentru evitarea pericolului de a se propaga la vecini. Din primele informații, se pare că este vorba despre Restaurant Ferma Musceleană „La Lițoi” din Valea Mare Pravăț. Nu se știe până în momentul de față care este cauza producerii incendiului care a devastat întreaga pensiune.
„Incendiu izbucnit la un local din comuna Valea Mare Pravăț. Intervin pompierii de la Detașamentele Câmpulung, Pitești și Punctul de Lucru Rucăr cu trei autospeciale de stingere, o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat și o autoplatformă de intervenție și salvare de la înălțime. Se suplimentează forțele de intervenție cu încă o autospecială de stingere.”, precizează ISU Argeș.