Sursa foto: Flickr Mihai Lucit
O „lume de basm” dintr-o Românie uitată de timp – așa descrie un editor The Guardian zona Maramureșului tradițional, într-un reportaj din publicația britanică. Case tradiționale, peisaje rurale fascinante, biserici “extraordinare” și curiosul Cimitir Vesel de la Săpânța se regăsesc în itinerariu, conform Economedia.
Autoarea, Liz Boutler, descrie peisaje rurale: vitele care se întorc de la pășune, căruțe pe drum, femei care mulg vaci sau se întorc su sapa de la pământ. Și face o comparație cu Asia.
“Casele tradiționale sunt construite în întregime din lemn, inclusiv acoperișurile, și multe dintre ele sunt eclipsate de porți sculptate ornamentate, cu acoperiș din țiglă și grindă masivă deasupra. Am putea fi în Asia de Sud-Est, dar această lume de basm a obiceiurilor consacrate și a vieților trăite aproape de pământ este mult mai aproape de casă – în sud-estul Europei”, scrie autoarea.
„Pajiștile proprietății sunt cosite ușor cu coase manuale, ceea ce înseamnă că primăvara sunt pline de orhidee rare”
O pereche de imigranți germani au aici o afacere turistică. Volker Bulitta și soția sa, arhitectul Lilli Steier, au venit în zonă într-o vacanță de drumeție la doar câteva luni după revoluția din 1989 și s-au îndrăgostit de zonă. Nu existau hărți turistice, iar puținele hoteluri erau groaznice, însă localnicii au oferit o primire călduroasă, împărțind cu generozitate casele lor și oalele comune de tocană. În curând au devenit vizitatori obișnuiți ai satului Botiza, iar în 2005 au cumpărat terenul care este acum inima domeniului lor Șesuri, precum și o casă veche din lemn pe care să o renoveze.
Lilli și Volker au început să cumpere case vechi de lemn în care nu mai voia să locuiască nimeni și să le reasambleze pe terenul lor – cu confortul modern. Lilli a devenit un expert în construcții tradiționale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Food:
Acum există patru căsuțe pentru oaspeți pe proprietatea de 100 de hectare.
„În prima dimineață am pornit să ne plimbăm pe moșie, admirând pădurile sălbatice de stejar și mesteacăn argintiu, un pârâu limpede în albia sa stâncoasă și sute de fluturi, precum și caii crescuți ecologic ai lui Volker și Lilli, caprele, bivolii și turma prietenoasă și vocală de vite din munți. Pajiștile proprietății sunt cosite ușor cu coase manuale, ceea ce înseamnă că primăvara sunt pline de orhidee rare, gălbenele de mlaștină, gladiole și salvie de un albastru purpuriu care arată ca niște clopoței albaștri uriași. Toamna înseamnă ciuperci sălbatice, pe care oaspeții sunt încurajați să le culeagă. Lilli, o expertă în aceste ciuperci, ca și în multe altele, le va recomanda pe cele care pot fi consumate fără riscuri. Urșii bruni, lupii, râșii, pisicile sălbatice, vidrele și căprioarele populează dealurile din apropiere. Nu vedem niciun semn al acestora, dar zărim ceea ce jur că este un vultur sus. Auzim strigătul distinctiv al unui chiffchaff și ascultăm hoopoes și orioles care vin din Africa”, descrie autoarea.
„Cea mai ciudată atracție a regiunii”
Aceasta se declară impresionată de bisericile și mănăstirile “extraordinare” din zonă și menționează ca atracție turistică și Muzeul Satului Maramureș din Sighet, care are o colecție de case din lemn din mai multe districte și secole, reconstruite pe loc de-a lungul unei alei sinuoase.
Nu este uitată nici „cea mai ciudată atracție a regiunii” – Cimitirul Vesel din Săpânța. “Moartea face parte din viață este mesajul său vesel. Locul este plin de pietre funerare din lemn sculptat, care poartă picturi naive și luminoase despre viața ocupantului – țesător, bucătar, profesor, contabil, tăietor de lemne – sau despre moartea sa, într-un accident rutier, de exemplu, toate realizate de artistul local Stan Ioan Pătraș. Unul îi roagă pe vizitatori să vorbească încet pentru a nu-și trezi soacra, îngropată în apropiere, care îi va face viața un calvar chiar și după moarte”, scrie autoarea.
„Anii Ceaușescu au trecut de mult, dar încă nu există o cultură a cinei în oraș în zonele rurale. Există un magazin sătesc în Botiza pentru produse de bază, dar nicio cafenea, bar sau restaurant. Cu toate acestea, suntem bucuroși să aflăm că cele câteva pensiuni (case de oaspeți) pregătesc cina pentru nerezidenți. La Cretuca, la capătul străzii, suntem singurii clienți dintr-o sală de mese decorată cu artă populară și, pentru mai puțin de 10 lire sterline de persoană, savurăm un meniu de ciorbă, supa tradițională de legume acrișoare, apoi felii moi de carne de vită înăbușită cu piure și o farfurie mare de castraveți. Și, deși România este un mare producător de vin, masa este așezată cu o carafă de rachiu („pentru bărbat”) și o alta de lichior de afine – pentru mine, se pare”, se mai arată în reportajul The Guardian, care poate fi citit integral AICI.
